
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale și a Sărbătorilor Junilor din Brașov, patrimoniul cultural al comunității românești din Șcheii Brașovului și Brașovechi va fi dezvăluit publicului în cadrul expoziției ”Costumele Junilor și hainele românești din Șchei și Brașovechi”, organizată la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15.
Vernisajul va avea loc miercuri, 27 aprilie 2022, ora 17:00, iar expoziția va putea fi vizionată în lunile aprilie-mai 2022.
„Brașovenii și turiștii sunt invitați să descopere o parte însemnată a moștenirii culturale brașovene: hainele românești și portul național al Junilor și locuitorilor din Șchei și Brașovechi. În cadrul expoziției temporare sunt prezentate costume de sărbătoare purtate de Juni, de femeile din Șchei și Brașovechi, precum și recuzita ritualică utilizată în cadrul obiceiurilor și evenimentelor Junilor”, spun specialiștii instituției culturale brașovene.
Sunteți așteptați la Muzeul Civlizației Urbane a Brașovului de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00.