Polițiști din cadrul Secției de Poliție Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
„Performanțele” le-a bifat un bărbat în vârstă de 42 ani, care conducea un autovehicul pe strada Principală din localitatea Beia. Poate nici nu ar fi fost descoperit, dacă nu ajungea cu mașina în zidul unui imobil, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale, fără victime.
Totul s-a petrecut în sera de joi.
„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul nu este înmatriculat. Procedându-se la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,57 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În baza probatoriului administrat în cauză, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.