Ursul Bolik și lupoaica Elza din Ucraina au ajuns joi seara, 21 aprilie, pe tărâm românesc, după ce au parcurs mai bine de 1.000 km. Aceștia vor fi găzduiți la Sanctuarul de Urși Libearty din Zărnești în contextul în care țara care le-a fost până acum casă este măcinată de război.
„Starea de sănătate a animalelor este bună, au primit apă și mai sunt doar câteva formalități de întocmit. În câteva ore vor ajunge în sanctuarul AMP Libearty care le va fi casă pentru tot restul vieții. Mulțumim armatei de oameni cu suflet mare care s-a mobilizat și au oferit astfel o viață în demnitate pentru Bolik și Elza”, au transmis reprezentanții Sanctuarului de Urși Libearty din Zărnești.
Bolik și Elza se vor bucura de libertate la Sanctuarul de Urși Libearty din Zărnești, aceștia fiind printre primii „refugiati” din Ucraina ajunși în Brașov. Înaintea lor, ursoaica Masha a fost adusă la Zărnești, însă a murit după doar câteva săptămâni din cauza unui