Compania Ertex Internațional, care deține o fabrică de produse textile în Codlea, și-a crescut afacerile anul trecut cu peste 23%, de la 128,38 milioane de lei la 158,24 milioane de lei (circa 31,6 milioane de euro), arată datele din ultimul raport financiar al societății. Anul trecut, compania cu acționariat german a trecut pe profit – 2,72 milioane de lei (peste 500.000 de euro), după ce în ultimii doi ani înregistrase pierderi.
Interesant este că afacerile companiei s-au dublat față de 2019, când raporta un business de puțin peste 76 de milioane de lei, în timp ce numărul mediu de angajați a crescut de la 139 l 223 de persoane.
Ertex International este parte a grupului german Peppermint și a investit 23 de milioane de euro în fabrica de la Codlea, după ce în trecut deținea o făbricuță într-o zonă industrială din Brașov. Compania a reușit să obțină un ajutor de stat de peste 7 milioane de euro, crearea a 100 de noi locuri de muncă fiind una dintre obligațiile asumate.
În fabrica din Codlea se produc țesături damasc pentru îmbrăcămintea tradițională africană denumită „boubou”
Grupul german Peppermint a fost înființat în 1997, la Berlin, de către Ingeborg Neumann, și e formată din companiile Ertex, ZKS și Color Textil, având șapte fabrici la nivel european, dintre care patru sunt în Germania. Grupul are 750 de angajați și generează anual afaceri de 90 de milioane de euro.
Ingeborg Neumann a înființat în 2000 Peppermint Venture Partners Fund, prin care investește în companii focusate pe cercetare și dezvoltare în domeniul medical.