Ca anotimp permanent, mie mi se pare că la Brașov e un fel de iarnă perpetuuă: primăvara e un fel de speranță, vara pare o iarnă foarte călduroasă, toamna e doar o iarnă blândă. Întotdeauna, după câteva luni care par doar o păcăleală, iarna își intră în drepturile ei depline.
Cele câteva zile extrem de friguroase de la sfârșitul lui septembrie au contribuit la această versiune de optimism tragic. Mă concentrez pe orașul ăsta minunat al nostru, la toate bucuriile pe care ni le oferă fără să facem niciun efort. Și voi vorbi despre câteva dintre poveștile Brașovului, povești pe care ai putea să le descoperi și tu, trebuie doar să ieși la plimbare.
Muntele Tâmpa, acest mare parc al orașului
Legenda spune că muntele a adăpostit un balaur înaripat în grota „Bethlen”. Toți locuitorii erau îngroziți, pentru că atunci când era înfometat zbura în cetate și vâna animale și oameni.
Se spune că un tânăr a mers odată să învețe în apropierea zidului cetății, într-un loc ferit și liniștit. Balaurul i-a auzit glasul, a coborât din Vârful Tâmpa și l-a înghițit pe loc. Un viteaz a umplut o blană de animal cu var stins și l-a momit pe balaur imitând sunetele făcute de viței când pasc liniștiți pe pajiști. Balaurul a venit în goană, a înhățat vițelul-capcană și s-a dus să își potolească și setea la izvor. Varul a început să se încingă, iar balaurul a fost înfrânt. Tânărul încă mai trăia și a fost salvat.
Se pare că imediat după moartea balaurului au apărut o mulțime de șopârle care pot fi întâlnite și acum în rezervația naturală Muntele Tâmpa: șopârla de munte, salamandra sau tritonul carpatic. Privește cu mare atenție dacă urci pe Tâmpa, ai grijă pe unde calci: dacă vezi o șopârlă, îți poartă noroc timp de un an, dacă îi faci rău vreuneia, îți aduce ghinion trei ani.
În peştera din stânca Tâmpei a fost amenajat pe la 1890 un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen, după András Bethlen, ministrul agriculturii maghiar care vizitase Braşovul în 1891. După anul 1948 s-a numit „Cabana-restaurant Tâmpa”. Pe 23 martie 1977, cabana a ars în întregime.
Fluierașul din Hamelin, această legendă ubicuă în Transilvania
În orașul saxon Hamelin (sau Hameln) a avut loc cândva o invazie de șobolani. Oamenii au încercat orice să-i alunge, dar nu au reușit nici cu cele mai puternice otrăvuri. De spaimă, pisicile au decis să emigreze în cetățile învecinate.
Un tânăr cântăreț din fluier a salvat orașul, a vrăjit șobolanii cu cântecul său și astfel i-a condus afară din oraș. Doar că oamenii din Hamelin au fost nerecunoscători și nu au vrut să-l plătească. Supărat, cântărețul s-a răzbunat pe oraș și în ziua Sfinților Ioan și Pavel, pe când adulții erau la slujbă, le-a vrăjit copiii cu cântecul său și i-a răpit. Una dintre variantele legendei spune că Fluierașul din Hamelin a dus copiii într-o țară minunată, numită Transilvania, unde aceștia au trăit fără griji, departe de răutățile lumii. Urmașii acestor copii ar fi sașii transilvăneni.
În Piața Sfatului e o statuie a unui băiețel care cântă la flaut. Sunt momente în care-mi place să cred că sculptorul s-a gândit la legenda din Hamelin.
Citește articolul în întregime pe Zile și Nopți Brașov, dând click AICI!
