
În această dimineață, în intervalul orar 07.00 – 09.00, poliţiştii rutieri au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și
pentru creșterea gradului de siguranță în trafic.
Punctele de acțiune au vizat principalele căi rutiere de intrare/ieșire în/din municipiul Brașov,
zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic, precum și punctele de interes
identificate în urma analizelor proprii, ca fiind cu risc rutier.
La nivelul județului Brașov, principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt nerespectarea
regimului legal de viteză, indisciplina pietonală și neacordarea priorității vehiculelor.
În cadrul acțiunii și în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe
drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost aplicate 62 de
sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 28.000 lei. Dintre acestea, 49 de sancțiuni au fost
aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 6 pentru conducerea unui vehicul sub
influența băuturilor alcoolice, 3 pentru abaterile săvârșite de către pietoni și 4 pentru alte abateri la
regimul rutier.
Totodată, polițiștii brașoveni au reținut 10 permise de conducere în vederea suspendării exercitării
dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 6 fiind pentru conducerea
unui vehicul sub influența alcoolului, 3 pentru nerespectarea prevederilor privind regimul legal de
viteză și 1 permis de conducere pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un
comportament preventiv în orice deplasare, astfel încât să nu creeze întâmplări neașteptate
pentru ceilalți participanți la trafic.
Pietonilor le recomandăm să nu se expună pericolului prin traversări prin loc nepermis, să se
asigure că intenția de a traversa a fost observată și că șoferii pot opri în condiții de siguranță.
Pentru participanții la trafic pe două roți, un lucru foarte important este echipamentul de
protecție, alături de un comportament predictibil pentru cei din jurul lor.
De asemenea, conducătorilor auto le recomandăm să circule preventiv, adaptând permanent
viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate
îngreunată. La apropierea de intersecții să crească atenția, în special la schimbarea direcției de
deplasare spre stânga, iar la apropierea de trecerile pentru pietoni să reducă viteza de deplasare
și să mărească atenția, pentru a putea opri în condiții de siguranță.
Polițiștii rutieri atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special,
a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice, consumul de alcool scăzând
capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și
auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a
mișcărilor.