Primul Război Mondial reprezintă un reper fundamental în evoluția societății europene, mai ales în modul de raportare la o societate în care fiecare se aștepta să se implice activ. Intrarea României în război alături de Antanta și perspectivele de înrăutățire a situației românilor din Transilvania au complicat misiunile informative în teritoriile Austro-Ungariei.
Obținerea informațiilor din interiorul comandamentelor militare austro-ungare reprezenta o performanță. În acest sens, un punct de sprijin a fost organizat în cadrul Comandamentului din Brașov, de unde se puteau obține date privind structura regimentelor, nivelul de pregătire și starea de spirit a militarilor. Informațiile sunt atribuite unui „isvor militar” sau indică „informațiunile pe care le are comanda militară din Brașov”.
Trupele din Brașov, trimise pe frontul sârb sau în Boemia
În contextul evoluției conflictului militar, datele referitoare la dimensionare, dispunere în teritoriu și înzestrare, dar și amenajările specifice, au fost vizate în mod special de agenții Siguranței.
În Brașov, Sibiu și Blaj funcționau importante centre militare austro-ungare, cu puncte de recrutare și concentrare a trupelor, precum și de tranzit a tehnicii militare și a proviziilor, potrivit notelor Siguranței. Efectivele din Brașov erau trimise pe frontul sârb ori în Boemia, iar aliații germani foloseau această zonă pentru tranzitul și dislocarea de trupe în Bucovina. Trupele din Sibiu sprijineau frontul din Polonia austriacă, în timp ce în proximitatea orașului Blaj se desfășurau constant manevre ale trupelor din Alba Iulia, Sebeș și Aiud.
Mai puțin de o treime din soldații brașoveni erau înarmați
Soldații din Brașov purtau uniforme vechi sau haine civile la debutul războiului și mai puțin de o treime aveau arme. Artileriștii din Sibiu nu puteau fi trimiși pe câmpul de luptă din cauza lipsei cailor, acestora adăugându-li-se 3.000 de soldați „aproape deloc echipați”. Datele arată că ardelenii săpau tranșee cu unelte improvizate, iar unele efective erau alcătuite din recruți „slabi la fizic” sau care nu aveau o minimă pregătire militară.
Din cauza „lipsei de ideal” și a discriminărilor etnice, predarea în masă și dezertarea au ajuns la cote îngrijorătoare în regimentele alcătuite preponderent din români. În decembrie 1914, un agent transmitea că din regiunea Brașovului trec zilnic frontieră spre România până la 30 de soldați. Comanda militară austro-ungară a avut o atitudine predominant reactivă față de aceste stări de fapt, dispunând:
- mutarea unor garnizoane românești;
- internarea răniților în alte părți ale imperiului;
- restricționarea părăsirii cazărmilor;
- rechemarea convalescenților;
- instituirea stării de asediu.
Antipatia opiniei publice românești față de imperiu
Reacțiile oficiale și ale societății imperiale referitoare la atitudinea României față de conflict a fost un alt punct de interes pe agenda a Siguranței. Datele evidențiau, pe fond, că în Austro-Ungaria la nivel general se conștientiza antipatia opiniei publice românești față de imperiu, cele mai optimiste ipoteze ale liderilor de la Budapesta indicând menținerea neutralității României până la încheierea războiului (ce ar fi favorizat un succes împotriva Rusiei), notează intelligence.sri.ro.
Pe de altă parte, scenariile îngrijorătoare vizau intrarea României în război împotriva imperiului încă din februarie 1915, la nivelul populației civile din Ardeal fiind concomitent exacerbate zvonuri privind o ofensivă românească.
Situația românilor ardeleni, era în acest context foarte delicată. În 1914, în acest mediu se exprima fără rezerve speranța intrării României în război împotriva imperiului. Neadoptarea de către București a unei poziții clare față de taberele beligerante a trezit în rândul românilor „teamă și nedumerire“, nu rar „ridicându-se voci care fac răspunzător Regatul Român pentru situațiunea ce li s-a creat“. Totodată, deși oficialii ungari trasaseră dispoziții pentru ca românilor să nu li se provoace neajunsuri, Siguranța a documentat că aceștia suportau cu resemnare arestări, supravegheri și măsuri restrictive (care au determinat din 1916 o atitudine rezervată în ceea ce privește abordarea subiectelor asupra războiului).
Deși au existat și eșecuri informative, obținerea acestor date constituie un succes indubitabil, în condițiile în care Siguranța știa despre tranzitarea graniței româno-austro-ungare de către detectivi străini preocupați atât de „spionagiu“, cât și „contraspionagiu“, liderii marcanți și mediile publice românești din Transilvania aflându-se sub supraveghere constantă.
