După mai bine de un an și jumătate de lupte politice, PNL și PSD au găsit o soluție pentru a scăpa de primarul Allen Coliban. Astfel, consilierii PNL și PSD au avut o întâlnire cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu, pentru a forța o chemare a primarului Brașovului în armată, având în vedere conflictul armat din Ucraina.
Astăzi dimineață, primarul Brașovului a primit la birou ordinul de încorporare. Coliban va trebui să se prezinte luni dimineață, la orele 6.00, la punctul de trecere din Vășcăuți, Suceava. „Am avut o problemă la Vășcăuți și a trebuit să luăm toți grănicerii de acolo și să îi mutăm în altă parte. Am considerat că o persoană cu abilitățile lui Allen Coliban se va impune în fața dușmanilor prin abilitatea sa de a le prezenta, într-o variantă extinsă, beneficiile păcii dintre popoare. De altfel, înțeleg că domnul Coliban a și comadat rapid un studiu de fezabilitate privind acordul de încetare a focului în regiune, studiu cu care ar urma să se prezinte luni la Vășcăuți. Suntem convinși că după ce le va prezenta acest studiu celor care vor să ne atace, dușmanii vor capitula”, a spus Dîncu, mulțumit de mișcarea făcută.
Pe de altă parte, Coliban a recunoscut că și-a trecut eronat în CV „Școala de 007”. „Nu am absolvit-o, nu am avut timp că am fost ocupat cu celelate școli. Dar domnul Dîncu nu a înțeles acest lucru și mi-a trimis ordinul de încorporare. După ce mă voi întoarce din această acțiune, voi vorbi cu regizorii de la noi din partid să facă un film care se va intitula Eu, cel din linia întâi, un remake contemporan al filmului Noi, cei din linia întâi al lui Sergiu Nicolaescu”, a spus primarul Brașovului, cu ochii în lacrimi.
(Să nu uităm, totuși, că este 1 Aprilie)