
În urmă cu trei ani, Primăria Brașov a decis să implementeze un program care să vină în sprijinul creșterii natalității. Astfel, copiii care se nășteau în municipiul Brașov primeau un trusou în valoare de 1.500 de lei, care conținea produse destinate nevoii de creștere și îngrijire a copiilor în primele trei luni de viață. Ulterior, s-a decis alocarea unor tichete valorice în cuantum de 1.500 de lei, iar părinții le puteau cumpăra bebelușilor alimente și produse/aparatură destinate administrării alimentației copilului; scutece și îmbrăcăminte; produse de cosmetică și igienă; aparatură destinată monitorizării stării de sănătate a copilului sau pătuț, lenjerie, cărucior, masă de înfășat.
Potrivit datelor existente la nivelul municipalității, în această perioadă au fost distribuite astfel de trusouri pentru 4.643 de micuți.
În ce situații excepționale se va putea acorda trusoul
Pe parcursul implementării proiectului au fost întâlnite diverse situații particulare, respectiv, situații în care naşterea a avut loc acasă precum și situații în care, din considerente medicale s-a recomandat nașterea sau s-a solicitat transferatul (de către personal medical abilitat), către o unitate sanitară, publică sau privată, din afara municipiului Brașov, astfel că trusoul nu putea fi acordat. Pentru ca și aceste situații să fie clarificate, programul ar urma să fie modificat începând cu data de 1 aprilie.
Practic, la condițiile existente se mai adaugă două situații excepționale pentru bebelușii ai căror părinți au de cel puțin un an domiciliul în municipiul Brașov.
Astfel, nașterea copilului poate fi atestată de medicul de familie al unuia dintre părinții copilului sau de un alt medic care își desfășoară activitatea pe raza administrative teritorială unde a avut loc nașterea, printr-un certificat constatator, cu condiția ca nașterea să fi avut loc în municipiul Brașov. De altfel, vor beneficia de tichetele de 1.500 de lei și în cazul în care naşterea poate avea loc în cadrul unei alte maternităţi publice sau private, alta decât cea din municipiul Braşov, în condiţiile în care un cadru medical a solicitat transferul (din considerente medicale) în unitatea respectivă.