Preţurile au crescut la pompă cu peste 1 leu pe litru în unele benzinării din ţară, însă sunt departe de zvonul că vom ajunge la peste 10 lei pe litru, peste noapte. Care este preţul corect pentru carburanţi şi ce informaţii false ar trebui să ignorăm.
Prețurile au crescut practic cu peste 1 leu/litru, în două-trei săptămâni. Foarte important de menţionat este că benzinarii nu ar avea niciun motiv să majoreze acum preţurile la pompă, chiar dacă cotaţiile petrolului au crescut de la declanşarea războiului şi până acum. Asta pentru că benzina şi motorina pe care ei o vând acum la pompă e făcută din petrolul cumpărat în urmă cu 2-3 luni.
Acum un preţ corect pentru benzina standard este undeva la 8 lei pe litru, spun experţii în energie, raportat la cotaţiile barilului de petrol.
De exemplu, dacă bariulul de petrol este 112,8 dolari, atunci preţul benzinei ar trebui să fie de 7 lei şi 95 de bani, potrivit calculelor Asociației Energia Inteligentă.
Din preţul total de la pompă, bariulul de petrol acoperă doar 40%, restul fiind costuri de rafinare, transport, stocare furnizare, accize şi TVA.
Avem şi o serie de mituri ce trebuie demontate. După cum am văzut cu toții, carburanţii NU au ajuns la peste 10 pe litru peste noapte, așa cum se zvonea. Au fost doar câteva cazuri izolate de benzinari care au făcut speculă.
Nu există nici risc de raționalizare
Totodată, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări că avem suficiente stocuri de carburanţi. Tocmai pentru că avem stocuri suficiente este puțin probabil să asistăm la o raționalizare a consumului pe scară largă.