
Un plan ambițios pentru edilii brașoveni în acest an este și înființarea unei bucătării centrale, unde să se prepare 10.000 de porții pe zi, care să ajungă în școli și în structurile sociale ale municipalității. Pe parcursul acestui an, ar urma să se lucreze la partea de documentații, după cum a precizat primarul Allen Coliban într-un interviu acordat revistei de business Forward Brașov. Totodată, în acest an, ar urma să fie amenajată o cantină, care va avea și rol de cantină socială, dar și o sală de evenimente, la Cimitirul Municipal.
În plan social, Primăria Brașov vrea să identifice terenuri și pentru construcția unor noi locuințe. Singurul proiect mai avansat este cel de transformare a actualului adăpost de noapte de pe strada Zizinului în bloc de locuințe sociale și mutarea acestui centru pentru persoane fără adăpost pe strada Panselelor, unde ar urma să fie reamenajat un vechi corp de clădire al Liceului Astra.
Prima centrală termică transformată în centru medical
De altel, anul acesta, Primăria își propune ca cu „forțe proprii”, să deschidă un centru de permanență medicală într-o veche centrală termică. Anul acesta, cel puțin în cazul a 6 foste puncte termice ar urma să se finalizeze expertizele tehnice și partea de proiectare, astfel încât să poată demara lucrările de transformare a acestora în centre socio-educaționale, culturale de cartier.
„Prima centrală care ar urma să fie transformată este cea de pe strada Octavian Goga, unde am avut depus un proiect prin bugetare participativă pentru amenajarea unei biblioteci și unde să se țină diverse cursuri și ateliere educaționale pentru copii”, a precizat primarul.