
Bombardamentele rusești nu continuă să înceteze în Ucraina, azi noapte fiind distruse orașe din estul și centrul țării, inclusiv periferia Kievului.
Anunțul a fost făcut de oficiali ucraineni, potrivit The Associated Press.
Imobile locuite şi o centrală electrică au fost bombardate la Sumî şi Ohtârka, la est de Kiev, în apropiere de frontiera cu Rusia, anunţă Dmitro Jiviţki.
Acesta declară faptul că au fost ucişi în timpul bombardamentelor, dar nu poate spune un bilanț.Depozite petroliere de la Jitomir au fost de asemenea bombardate, dar şi localitatea Cerniahiv, la vest de Kiev.
Câinii sfâșie cadavrele pe străzi
Primarul din Bucea, la periferia Kievului, a anunţat că au avut loc bombardamente intensive de artilerie.
„ Câinii sfâşie cadavrele pe străzile oraşului. Este un coşmar ”, denunţă el.
Culoare umanitare
Guvernul ucrainean cere să se deschidă culoare umanitare care că permită civililor să plece din Sumî, Jitormir, Harkov, Mariupol şi de la periferai Kievului, inclusin de la Bucea.
De asemenea, în urma celei de-a treia runde de negocieri, cele două părți au înregistrat „câteva rezultate pozitive” în privința culoarelor umanitare, a declarat Mikhailo Podoliak, membru al delegației ucrainene.
Putin amenință cu creșterea prețului barilului de petrol
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a promis ucrainenilor, într-un nou mesaj video transmis marți dimineață, că nu va părăsi Kievul în pofida luptelor care continuă, în timp ce rușii au anunțat că marți vor înceta focul în Kiev, Sumy, Harkov, Chernigov și Mariupol pentru evacuarea civililor.
Liderii Uniunii Europene vor conveni, la summitul care are loc săptămâna aceasta, să elimine treptat dependența UE de importurile de gaze, petrol și cărbune rusești, iar Putin amenință Occidentul că în cazul unui embargo din partea SUA și UE, prețul barilului de petrol poate să depășească 300 de dolari. Războiul continuă în Ucraina și în a treisprezecea zi, în timp ce ministrul de Externe Kuleba confirmă planurile unei întâlniri în această săptămână cu omologul său Serghei Lavrov.