Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a descoperit luna trecută la doi asigurători care aparțin unor grupuri mari europene tarife la 6 luni care erau mai mari decât cele la 12 luni, motivația acestora fiind daunalitatea mai mare pe acele segmente, a precizat pentru HotNews.ro Valentin Ionescu, șeful direcției generale de asigurări din ASF. Nu este ilegal, spune acesta, însă în urma analizei datelor, ASF le-a prezentat argumente actuariale, iar societățile și-au corectat tarifele.
„Am descoperit la două societăți tarife la 6 luni mai mari decât cele la 12 luni, motivația fiind daunalitatea mai mare pe acele segmente. La o altă societate tariful folosit, pentru polițele la 11 luni era mai mare decât cel notificat. În urma analizei am cerut explicații societăților în cauză, am venit cu argumente actuariale și datorită acestor demersuri societățile au corectat tarifele”, a declarat marți pentru HotNews.ro Valentin Ionescu, directorul direcției generale de asigurări din ASF.
Acesta a spus că nu este ilegal să apară situații în care tarifele la 6 luni să fie mai mari decât la 12 luni, dar motivele trebuie să fie bine întemeiate. Întrebat dacă printre cele două societăți s-ar afla și Euroins, oficialul ASF a negat și a precizat că cele două societăți aparțin unor mari grupuri europene.
De ce practică de fapt unii asigurători tarife la 6 luni mai mari decât la 12 luni
Brokeri în asigurări contactați marți de HotNews.ro au oferit câteva posibile explicații la situația tarifelor la 6 luni mai mari decât la 12 luni. „O posibilă explicație ar fi că frecvența de daună RCA este mai mare la 6 luni decât la 12 luni. Și în felul ăsta dorec să nu se subscrie polițe pe 6 luni. Normal nu e, dar e o modalitate de a fugi de subscriere, similar cu practicarea unui comision de 0,1% ori 1% pentru brokeri. Pentru camioane, taxi și șoferi până în 30 de ani aproape toți asigurătorii dau 0,1% comision la brokeri, tocmai ca să nu vândă”, a precizat pentru HotNews.ro un broker de asigurări care a dorit să-și păstreze anonimatul.
O altă explicație, mai spune brokerul, ar fi frauda în asigurări. „Există fenomenul clasic de fraudă: tu nu ai RCA, faci daună și te înțelegi cu șoferul păgubit să declari a doua zi dauna. Astfel că te duci imediat și îți faci cea mai ieftină poliță RCA și a doua zi faci constatul amiabil și declari dauna. E frauda clasică, pe care nu o poți combate”, a mai declarat pentru HotNews.ro sursa citată.
Plafonarea tarifelor RCA este motivată inclusiv de faptul că asigurătorii practică tarife apropiate atât la 6 luni cât și la 12 luni.
De notat faptul că proiectul de HG propus recent de Ministerul de Finanțe și ASF pentru plafonarea prețurilor RCA pentru 6 luni este motivat inclusiv de această anomalie apărută după falimentul City Insurance, respectiv tarifele comparabile la 6 luni cu tarifele pentru 12 luni.
Cât a ajuns să coste în medie o poliță RCA
În Nota de fundamentare la proiectul de HG, autoritățile explică de ce au fost nevoiți să propună plafonarea pentru 6 luni a prețurilor RCA, astfel: „Ca urmare a iesirii recente din piaţa asigurărilor RCA a asigurătorului cu cea mai mare cotă de piață, asigurător în portofoliul căruia se aflau cea mai mare parte a asiguraților, a fost generată o evoluţie ascendentă accelerată a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA carea condus la încadrarea unui număr ridicat de asigurați RCA în categoria asiguratului cu risc ridicat”.
Dacă în primul semestru din 2021 prima medie anualizată a fost de 578 de lei, în trimestrul 3, după retragerea autorizației Societății de Asigurare –Reasigurare City Insurance SA a fost de 725 de lei, aceasta a ajuns în trimestrul 4 să fie de 1.050 de lei.