Când s-a ales locul pentru construirea complexului de fabrici de la Ucea, localnicii n-au realizat amploarea proiectului, dar nici faptul că vor rămâne fără terenuri. Era anul 1938, iar edificarea unei întreprinderi chimice noi care să producă pulberi explozive la poalele Munților Făgăraș era de utilitate națională.
Astfel s-a avut în vedere ca satele din apropierea locului ales pentru construcții să fie locuite de populație formată din români pentru a se evita eventualele acțiuni de sabotaj. Era perioada apropiată războiului. În plus de asta, s-a mai avut în vedere că urbea care urma să se dezvolte pe lângă aceste fabrici să reprezinte pentru satele din jur un centru de dezvoltare economică, socială și politică.
An de an complexul de la Ucea s-a extins astfel că după 1944 a rupt și din satele din jur. Lângă fabrică s-a edificat apoi o colonie pentru muncitori, militari și specialiștii care lucrau în intreprindere, o întreagă localitate cu locuințe și utilități. Abia în 1954 Colonia Ucea a devenit Orașul Victoria, cel în care astăzi conviețuiesc peste 7.000 de locuitori.
Certificatul de naștere al Orașului Victoria
Colonia Ucea a fost transformată în Orașul Victoria prin Decretul 467 din 12 noiembrie 1954 al MAN. ,,Certificatul de naștere pentru orașul Victoria a fost completat. Orașul Victoria seamănă cu un oraș stațiune. Casele au colorit viu, dantelăria de lemn a balcoanelor, ferestrele mari și luminoase…” se titra în ziarul Scânteia. Ion Leonte a scris prima poezie dedicată noul oraș, la 21 iunie 1959, publicată în ,,Drum Nou” și apoi în ,,Luceafărul” la 1 mai 1960.
„Orașul Victoria a fost edificat pe locuri neumblate, pe pădure așa cum au fost și Motru sau Dej. La recensământul de la 1 iulie 1968 Orașul Victoria avea 7.107 locuitori, iar Făgărașul 23.940 aproximativ egal cu Săcele, care avea 23.537 locuitori“. Prima unitate administrativă de conducere a orașului a fost Sfatul Popular înființat la 28 aprilie 1954.
Dumitru Mihăescu a fost primul președinte al Sfatului Popular, un laborant al combinatului în vârstă de 35 de ani originar din județul Dâmbovița, comuna Bezdeal. În această funcție i-au urmat Ion Chitic, șofer, Nicolae Coțofană, strungar, Victor Morariu, Ioan Glăjariu, Vasile Roșoiu, Nicolae Breaz, Victor Zamfirescu, Ionel Baiulescu, Olimpia Beca, Viorel Olteanu, Gheorghe Cristian și în prezent Camelia Bertea.
Primul născut al orașului, un băiețel
Dacă la primul recensământ, cel din 1956, Victoria avea 2762 locuitori, după 16 ani populația orașului număra 7300 persoane, majoritate români, 91%. Primul născut al orașului Victoria a fost înregistrat în 1954, actul de naștere nr. 1 fiind al unui băiețel, Ciorogaru Ion.
Al doilea copil a fost Doina Craighero. Primul cuplu căsătorit în Victoria a fost înregistrat prin actul nr. 1 din 1954: Sfecliș Dumitru, 45 de ani, și Oprița Maria, 38 de ani. Al doilea act de căsătorie din 1954 a fost pe numele Madvei Vasile de 19 ani și Ion Aurelia de 16 ani. Următorul cuplu a fost Mărgean Gheorghe și Maria Chiper. Nașteri și căsătorii au mai fost înregistrate dar pe colonia Ucea.
Barăcile din fabrică le-au fost locuințe
În realitate lucrările de edificare a orașului au început în februarie 1948, după o stagnare de 4 ani cauzată de evenimentele istorice. Momentul 23 august 1944 a dus la închiderea șantierului de la Ucea. În tot acest răstimp oamenii, cei care lucrau în fabrică, locuiau în bărăci sau în comunele apropiate. Barăcile au fost construite în incinta Fabricilor Ucea, dar și în exteriorul acestora, în Poiana Neamțului, Viștișoara și Arpaș.
A fost perioada în care s-au executat și lucrări de aducțiune a apei la Ucea de Sus, Ucea de Jos, Viștea, Olteț de către întreprinderile care au lucrat pe șantierul Fabricilor Ucea. În anul 1948 existau mai multe pavilioane din zidărie destinate locuințelor care erau racordate la apă, gaz și curent electric, dar și pavilioane din lemn tot pentru locuințe. Urmele vechilor locuințe, barăci, se mai văd astăzi pe strada Muncii.
Terenul pe care urma să se construiască orașul era acoperit de arbuști de variate esențe și a fost defrișat, așa cum arată un document datat 30 noiembrie 1948. În paralel cu defrișarea s-au derulat și lucrările de canalizare. Lucrările de construcție au început în toamna anului 1949.
Primele blocuri erau de tip rusesc
Bătrânii zonei își amintesc însă că s-au trasat primele clădiri în octombrie 1949. Primele clădiri au fost edificate pe strada Lenin, în capătul de sud și blocurile de pe strada Trandafirilor, în fața stadionului care erau blocuri de necăsătoriți. Arhitectul de care se leagă numele acestor construcții era sovietic, (ss) Sceghelschi.
Primii salariați ai fabricii s-au mutat în locuințele construite după un an, în toamna anului 1950. Atunci s-a convenit și ca aceste clădiri să fie colorate diferit pentru fiecare stradă. S-au edificat, pentru nevoile salariaților, magazine, cantină, cinematograf, inițial din scândură tip baracă, în imediata apropiere a căii ferate. Cinematograful avea 600 de locuri, iar într-o baracă s-a amenajat o sală de dans pentru tineret. Aceste barăci nu mai există ele au fost demolate după construirea clubului.
Tot în barăci au fost amplasate Cooperativa meșteșugărească, alimentara și textilele. În partea de sud a orașului au fost construite barăci în care au funcționat măcelăria, aprozarul. Pentru librărie nu s-a găsit un spațiu, dar aceasta a funcționat pe lângă alte unități. Primul restaurant al orașului a fost amplasat pe locul unde astăzi este ștrandul și funcționa într-o baracă cu un aspect de tavernă cu două sobe. Localul era destinat în exclusivitate bărbaților. În 1959 restaurantul a fost mutat în noua construcție, acolo unde este și azi.
Ani de șantier
O baie publică nu s-a avut în vedere a se construi în noua colonie pentru că fiecare locuință era prevăzută cu baie. Dar totuși în partea de sud de Policlinică s-a construit o baie publică pentru locuitorii de la barăci, militari, elevi. În schimb s-a dorit încă de la început construirea unui ștrand cu bazin de înot și s-a construit.
Prima piață avea o masă de lemn cu acoperiș de scândură situată între actuala piață și cantină. Pentru a ne face astăzi o imagine a coloniei de atunci, nu erau drumuri, iar pentru a ajunge la obiectivele construite străbăteai distanțe lungi prin noroaie. Toată zona avea aspectul unui șantier în lucru.
Spital și policlinică
Pentru noua comunitate care s-a format la Ucea, pe lângă fabrică erau necesare unități sanitare. Colonia ajunsese să numere 5000 de persoane, toți angajați în întreprinderea chimică Ucea. Funcționa o unitate sanitară în incinta fabricii, la barăci, dar necesitatea unui Spital și a unei Policlinici nu se mai putea amâna. Spitalul a fost amenajat într-un bloc de locuințe, nr. 14 de pe strada Stadionului, la început ca și staționar, iar Policlinica a fost dată în folosință în anul 1954.
Activau în staționar medici militari dar și civili. Primul medic de pe șantierul de la Ucea a fost Olimpiu Boier, medic de circumscripție de la Arpașul de Jos. I-au urmat și alți medici precum Cîlțea Petre, Iacob Orășteanu, Vladimir Miron, Ivanov Mihai, Ivanov Elena după care Ion Dragu, radiolog, Paul Pop, chirurg, Alexandru Filoti, chirurg, Vasile Cucu, stomatolog, Ioan Ciucu, chirurg. Primul farmacist a fost Șerban Mironescu, numit aici în 1949, apoi Ion Schwartz.
Cadrele medicale cu pregătire medie au făcut și ele parte mulți ani din serviciul medical, Ana Botea, Ana Togor și Vasile Maniu. După anul 1958 dotarea serviciului medical a fost mult îmbunătățită: spitalul avea 100 paturi și secții de chirurgie, ginecologie, bloc operator, laborator, nou-născuți, reanimare. Lucrau 19 medici și 68 asistente medicale. Conform rapoartelor vremii, bolile profesionale frecvente erau dermitele care apar prin contactul cu formolul și hidratul de hidrazină.
Apa industrială și apa potabilă
O problemă gravă a Coloniei Ucea a fost încă de la început alimentarea cu apă potabilă. Alimentarea cu apă a Fabricilor Ucea a fost soluționată în 1941 de specialiștii germani sosiți la Ucea sub coordonarea prof. Schaffernach de la Politehnica din Viena și ing. Weigel. Au fost introduse în pământ țevi de fier, iar apa a fost adusă din râurile Ucea, Ucișoara, Viștea Mare și Arpaș. Au fost date în folosință în noiembrie 1948. De aducțiunea de apă este legat numele lui Gheorghe Țîrmonea, cel care a avut misiunea de a întreține stația de pompare a apei.
Între 1948-1952 s-au executat lucrările de captare a apei din râurile Arpaș și Viștea, care împreună cu apa din Ucea și Ucișoara au constituit sursa de apă a combinatului. Ulterior au fost captate și râurile Viștioara și Sâmbăta. Dar apa industrială captată din râuri avea carențe de calciu, magneziu, flor și iod. Nici invențiile apărute n-au rezolvat această problemă mult timp, dar de-a lungul anilor s-au făcut investiții în alimentarea cu apă potabilă a orașului.
Cimitirul disputelor
În comuna Ucea exista doar un cimitir confesional. Aici au fost îngropați toți decedații de pe șantierul Fabricilor Ucea. Printre ei se aflau și prizonierii care au fost aduși să lucreze, mahomedani, evrei. Preotul din Ucea s-a opus ca morții de pe șantier să mai fie înhumați în cimitirul satului.
Notarul comunei Ucea, Vasile Dobrin, a cerut atunci Biroului Militar al Fabricilor Ucea să repartizeze un loc pentru cimitir pe raza fabricilor astfel ca nemulțumirile oamenilor din sat să fie rezolvate. La 16 ianuarie 1942 Șantierul Fabricilor Ucea a cerut Direcției FU București să intervină la Lagărul nr. 2 Homorod ca prizonierii grav bolnavi să fie transportați la sediul lagărului pentru a se evita decesele pe șantier. Nu s-a dat aviz favorabil, dar în februarie 1942 s-a repartizat un teren pentru construirea unui cimitir, la întretăierea hotarelor a 3 comune, Ucea de Sus, Ucea de Jos și Corbi.
O dispută s-a iscat și pentru împrejmuirea cimitirului. Chiar și așa în martie 1942 au fost înregistrați primii înhumați în noul cimitir. Ion Chitic, președintele Sfatului Popular Victoria, a răspuns la întrebarea ,,dacă a început să fie populat cimitirul”: „Da, doi copilași, sărăcuții, stau singuri acolo”. Unul din cei doi copii a fost al familiei Tărcuță, iar primul cavou construit în acest cimitir a fost al familiei ing. Gheorghe Țibrea căruia i-a decedat un copil.
Organizații culturale și sportive
Chiar dacă zona era în șantier, oamenii stabiliți aici mai aveau timp să desfășoare și activități de altă natură decât cele de producție sau construcție. În anul 1938 s-a înființat organizația „Muncă și Voie Bună” destinată activității muncitorimii, meseriașilor, comercianților, ucenicilor și patronilor. După doi ani s-a înființat organizația „Luptă și Lumină” care a activat până în ianuarie 1941. Printr-un Decret-lege emis în noiembrie 1941 se înființează pe lângă Ministerul Muncii, Direcția „Muncă și Lumină” care se ghida după modelul organizațiilor similare din Germania „Kraft durch Freude” sau „Dopolavoro” din Italia.
După 23 august 1944 a luat ființă Direcția Sport și Cultură condusă de Teodor Popescu, maior chimist. Aici activau grupe sportive (atletism, turism, ciclism, popice) culturale (cor, instrumente, muzică de cameră, muzică ușoară, biblioteca, teatru, jocuri de cazinou, publicații, cinematograf). Primul film a rulat la Victoria în 1947. La 20 de ani distanță orașul avea o clădire nouă pentru toate aceste activități, „Clubul muncitoresc” care sa dat în folosință în 1964. Amintim aici instructorii de dansuri, Nicolae Cândea și Nicolae Ivan, care au obținut locul II pe țară în anul 1956. Instructori la teatru au fost Eugen Aslan și Liliana Șarplan, care au avut anual câte șapte premiere, iar pentru cor- Ion Cunțan.
Clubul muncitoresc din Victoria a avut următorii directori: Manole Zamfir, Silviu Tănase, Nicolae Morariu, Ion Leonte, Dumitru Tătar, Ion Banea. Activitățile sportive din Victoria s-au derulat sub cupola asociației sportive denumită succesiv „Sinteza”, „Flacăra”, „Chimia”. Echipa de fotbal „Chimia” a fost campioană județeană în anul 1972. Echipa de handbal feminin sub conducerea prof. N. Marian a promovat în Divizia B dând sportive pentru echipa națională: Băicoianu Petruța, Maniu Viorica, Pișcu Lucia.
Bibliotecă
Dacă orașul n-a avut niciodată o librărie cu sediu propriu, a avut însă biblioteci. Erau bibliotecile care funcționau pe lângă sindicate sau școli. Fondul de carte al bibliotecilor din oraș însuma la data de 31 decembrie 1971 un număr de 25.871 volume distribuite astfel: la Combinatul Chimic: 23.331 volume, Școala profesională: 189, Șantierul de construcții- 490 volume, Serviciul medicosanitar: 484, Învățămînt- 1103, Întreprinderea Gospodărire orășenească: 274.
Istoria școlilor
Prima școală din Victoria și-a început activitatea în anul școlar 1945-1946 prin decizia Ministerului Culturii Naționale ca Școală primară cu doi învățători, Nicolae Codrea (director și învățător) și învățătoarea Bujor, soția preotului Constantin Bujor. Școala a activat în incinta fabricii, într-o sală, în care duminica se oficiau și slujbele religioase. Directori ai școlii au fost Nicolae Codrea, Ion Neamțu și Anatolie Saftiuc. Au fost 16 copii la clasele I-V, ai angajaților din fabrică.
În anul școlar 1950-1951 școala a trecut din fabrică în colonie, în blocul nr. 16 de pe bulevardul Lenin. În noua clădire care este și azi școală și-a început activitatea în anul școlar 1952-1953 cu clase de generală și de liceu. După 1966 în această clădire a rămas doar școala generală, iar liceul s-a mutat în clădirea construită cu acest scop. La nivelul anului 1971 activau 1138 elevi în 21 clase dimineața și 21 clase în schimbul de după masa, cu 53 de cadre didactice. Directorii școlii au fost după 1950 Șerban Ion, Ilie Nicolae, Crăsnic Ion, Hășfăleanu Ion.
După 1966 când s-a despărțit școala generală de liceu, directorii au fost Negară Mihai, Trifonof Tiberiu, iar la liceu Costin Dumitrescu și Saftiuc Anatolie. În paralel a funcționat începând cu 1955 în incinta fabricii școala profesională care pregătea specialiști pentru Fabrica Ucea, care după 1963 s-a mutat în noul sediu prevăzut și cu spații pentru cursuri dar și cu clădiri de dormitoare. Au condus Școala profesională transformată în 1971 în Liceu Industrial de Chimie directorii: Gheorghe Bucurenciu, Gheorghe Dumitru, Mironescu Elena, Mazilu Petre, Cioplea Ion, Grovu Ion, Bîrsan Nicolae.
Orașul trăia de pe urma combinatului
Economia orașului era reprezentată în principal de Combinatul Chimic, dar funcționau și un atelier de tâmplărie, o unitate de panificație, stație PECO, cooperativa Meșteșugărească, Gospodăria Comunală, fabrică de lapte, gară, etc. Orașul avea și un hotel destinat celor care poposeau aici, acesta fiind dat în folosință în anul 1959 și avea 82 de locuri de cazare pe strada Lenin nr. 2, clădirea cunoscută și azi sub denumirea „Casa de oaspeți”.
În anul 1960 în baza HCM nr. 8 toate imobilele, arterele de circulație și rețelele de canalizare, apă, gaz și electrice au fost trecute în subordinea Consiliului Popular luând astfel ființă Întreprinderea de Gospodărire Orășenească Victoria. Primul director la această unitate a fost ing. Drăghici Ilie, după care din 1962 a fost numit Damian Vasile Liviu. În aprilie 1963 întreprinderea s-a desființat luându-i locul Sectorul Mixt de gospodărire condus de Boieriu Ioan, apoi de Tocoaia Ion.
sursă: monitorfg.ro.
