
Noaptea trecută, în jurul orei 4.50, un tânăr dede 31 ani, care conducea un autovehicul marca BMW seria 5 pe DJ105C, dinspre Ucea săre Victoria, la km 1 + 800 m a lovit un cap de pod, răsturnându-se în șanțul pluvial.
Tânărul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost dus la spital, iar când polițiștii l-au testa în ceea ce privește prezența alcoolului în sânge, au avut parte de o surpriză: 0,97 mg/l alcool pur, astfel că i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii efectuează acum cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și “„onducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“.