Selgros intenționează să investească în acest an în modernizarea și recompartimentarea magazinului din Brașov, primul pe care l-a deschis în țară în anul 2001.
Magazinul este amplasat pe un teren de 52.012 mp și are o arie desfășurată de 19.489,15 mp, iar lucrările vor viza doar clădirea principală, care are peste 17.000 mp. Potrivit documentației tehnice depuse în vederea obținerii avizului de mediu pentru proiect ar urma să fie derulate lucrări ce vizează atât izolarea suplimentară a clădirii în vederea creșterii eficienței energetice, cât și reorganizarea zonelor cu produse alimentare și nealimentare, precum și reamplasarea rafturilor sau eficientizarea sistemelor și instalațiilor frigotehnice.
Investiția este estimată la aproape 6 milioane de euro, respectiv 29,4 milioane de lei și presupune și instalarea unor panouri fotovoltaice pe acoperișul clădirii pentru eficientizarea necesarului de energie electrică.
Selgros își propune ca proiectul de modernizarea a unității din Brașov să fie definitivat în luna octombrie a acestui an, potrivit documentației depuse la Mediu.
Selgros a ajuns la 23 de magazine, în două decenii
Selgros Cash & Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 23 de magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu-Mureş, Oradea, Cluj-Napoca, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava, Alba-Iulia, Bistriţa, Baia Mare şi Constanţa. Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash & carry şi comerţ B2B din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.
Selgros deţine 4 grupuri mari de clienţi – gastronomii (clienţi din HoReCa), resellerii (micii comercianţi), micile companii şi clienţii finali. Prin comparaţie, ceilalţi comercianţi din piaţă se adresează clienţilor finali cu preponderenţă. Ei sunt retaileri, pe când Selgros (la fel ca şi Metro Cash & Carry) activează pe segmentul angro.