După aproape doi ani de restricţii, Guvernul ia în calcul ridicarea stării de alertă. O spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. O analiză pe această temă ar urma să fie făcută marţi, atunci când se va stabili şi când se iau primele măsuri de relaxare.
„În țările europene, în care s-a decis renunțarea la restricții, au puține persoane internate la terapie intensivă”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, luni, în cadrul unei conferințe.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că putem vorbi de renunţarea la masca de protecţie, dar s-ar putea să rămână în continuare recomandarea de a purta masca în spațiile aglomerate și la interior.
Liderul PSD – Marcel Ciolacu a spus că ridicarea restricțiilor din România va mai dura, asta pentru că valul cinci al pandemiei are un decalaj față de cel al țărilor de la nivelul UE unde măsurile impuse în pandemie se ridică.
„Cred că domnul Rafila e cel mai îndreptățit, pe mine mă bucură trendul în care am intrat. Îmi pare rău că nu am reușit să avem medicamente ca în toată Uniunea Euroeană. Știți că avem o defazare în ceea ce privește pandemia. Ridicarea stării de alertă sau cea de urgență depinde de ce se întâmplă în Balcani. Nu eu decid asta, președintele țării va convoca un CSAT”, a declarat Marcel Ciolacu.