Compania Alpin 2003, care administrează complexul hotelier Alpin Resort Hotel, controlat de omul de afaceri Claudiu Aron, unul dintre cei mai mari jucători dintre turism din staţiunea Poiana Braşov, a finalizat anul trecut cu afaceri mai mari cu 10%, iar hotelul a avut un grad mediu de ocupare de 50%, potrivit oficialilor companiei.
„Ianuarie a fost o lună bună, hotelul a avut un grad mediu de ocupare de 70%. Domeniul schiabil a fost foarte bun, turiştii au venit la munte pentru mai multe zile la schi. Pentru acest an estimăm afaceri mai mari cu 10%, creştere similară cu cea de anul trecut“, a declarat pentru ZF Claudiu Aron, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România. Complexul hotelier din Poiana Braşov include hotelul Alpin cu 150 de camere, un apart-hotel cu 114 apartamente, Casa Alpin cu 25 de camere şi 7 apartamente, toate clasate la patru stele. De asemenea, compania mai are şi două restaurante, conform datelor de pe site-ul Alpin.
„S-a schimbat mentalitatea turiştilor, nu îşi mai rezervă cu 3, 4, 5 luni în avans, ci cu o saptămână, maxim 20 de zile înainte, dată fiind impredictibilitatea din pandemie. Înainte prindeau reducerile early booking, dar acum rezervă cu puţin timp înainte“. Antreprenorul mai spune că nu mai face angajări, echipa este deja formată. „Preferăm să lucrăm cu români, am avut nepalezi la un moment dat. Acum avem 5 angajaţi indieni. Nu mai facem angajări, păstrăm costurile“. Claudiu Aron spune că va continua investiţiile în turism, în proiecte hoteliere la munte, dar şi la mare, dar că va oferi detalii când vor demara.
Antreprenorul a intrat în afaceri în 1994-1995, atunci când a câştigat o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia sediului Bursei de Valori în interiorul Băncii Naţionale. Aron a mai dezvoltat de atunci şi alte sedii de bănci, dar şi hoteluri pentru alţi investitori. Ulterior a început să construiască hoteluri şi pentru el, a pus bazele companiei Alpin Resort în 2003, compania ajungând la o cifră de afaceri comparabilă cu cea a marilor hoteluri din Capitală. Discretul antreprenor a construit în 2003 şi hotelul K plus K Elizabeth din Capitală, pe care l-a vândut după doar doi ani unui austriac pentru 5 milioane de euro, bani folosiţi în modernizarea hotelului Alpin din Poiana Braşov, cumpărat în 2004.