Povestea Fabricilor Ucea, aflate chiar la poalele Munților Făgăraș. Au fost construite cu lopata și roaba, iar pe șantier au lucrat prizonieri de război și un detașament de evrei

Construirea orașului Victoria a fost strâns legată de combinatul chimic, întreprinderea care datează încă din anul 1938. Guvernanții au inițiat proiectul de edificare a unei fabrici chimice la Ucea care să producă pulberi când Al Doilea Război Mondial bătea la ușă. Aceștia aveau deja ca exemplu o fabrică similară ce era în plină dezvoltare, mai exact Fabrica de explozivi Ena de la Făgăraș.

O nouă fabrică, pe raza comunei Ucea

Locul în care să edifice o nouă fabrică a fost ales chiar la poalele Munților Făgăraș, pe raza comunei Ucea. Firme din Germania, SUA, Anglia și România s-au întrecut în oferte, dsar Societatea Ferrostaal AG din Essen, Germania, a fost desemnată pentru construirea Fabricilor Ucea, așa cum a fost denumită investiția.

Mai apoi, lângă fabrică s-a edificat o colonie pentru muncitori, militari și specialiști care lucrau în întreprindere. După 1944 însă colonia s-a extins înspre satele din jur formându-se o întreagă localitate cu locuințe și utilități. Abia în 1954 Colonia Ucea a devenit orașul Victoria, cel care astăzi are peste 7.000 de locuitori.

La 8 decenii distanță lucrurile s-au schimbat. Forfota de altă dată s-a stins, iar orașul muncitoresc a îmbătrânit. Astăzi, combinatul chimic are o altă soartă, după privatizarea din 2003, o parte rămânând cu capital românesc, iar alta cu capital american. Dacă prima fabrică abia mai rezistă pe piața muncii, cea a americanilor este dezvoltată an de an.

După 1990, când s-a dat liber la retrocedările de terenuri, orașul Victoria se luptă să nu piardă terenurile care îi alcătuiesc patrimoniul public. La mâna magistraților stă de acum viitorul acestui oraș, procesele datând de peste un deceniu.

Fabricile Ucea, edificate de nemții din Essen

Societatea Ferrostaal A.G. din Essen a avut două variante pentru construirea Fabricilor Ucea, îngropată sau camuflată, dar a fost aleasă cea din urmă ținând cont de costurile investiției. Primul director al șantierului a fost ing. Colonel Ion Ioniță care a avut rolul de a analiza terenurile din mai multe zone împreună cu nemții de Ferrostaal, în final fiind ales cel de la Ucea Mare.

Pădurea era elementul de bază pentru camuflajul fabricii ce urma să fie construită, caz în care 450 de jugăre au fost asigurați pentru suma de 4 milioane de lei la firma Asigurarea Românească și reasigurată la cele mai mari societăți de reasigurare din Germania, Italia și Elveția. Pentru ca pădurea să fie potrivită pentru camuflarea instalațiilor, constructorii au recurs și la plantarea tuturor poienilor din zonă care însumau 150 de hectare.

Terenurile aparțineau proprietarilor de composesorate

Situația însă nu a fost atât de simplă precum părea. Terenurile afectate de construcții aparțineau proprietarilor de composesorate, iar utilizarea lor putea fi făcută doar prin expropriere. Au apărut tot felul de decrete și decizii în acest sens, multe dintre ele fără a fi oficializate.

În cartea funduară aparținând Tribunalului Făgăraș apare pentru prima dată denumirea de „composesorat” în anul 1872. Acestea au luat ființă după Revoluția din 1848, când administrația austriacă a hotărât ca fiecare sat să aibă un loc de pășune comun și o parte de pădure cu proprietate în devălmășie, pe lângă proprietatea individuală. Composesoratele și-au luat drept denumire numele satului de care aparțineau.

Oamenii liberi dar fără pământ, numiți și grăniceri, și-au luat o parte în această regiune și înainte de 1848, iar în a doua jumătate a sec. XVIII-lea și de către iobagi. Aceștia, prin împroprietărire, au devenit „foști coloni”, iar „foști boieri” sunt boierii de odinioară, începând cu sec. al XIV-lea, care în decursul vremii au rămas fără moșii prin împărțirea pământului.

Terenul împădurit nu a fost cuprins în totalitate în cadrul composesoratelor, ci au rămas unele păduri în proprietate individuală. Acești proprietari se numeau „răzleți”. 

Cum s-a făcut exproprierea terenurilor?

Exproprierea terenurilor s-a realizat în două etape. În prima s-a făcut exproprierea terenului pentru construirea Fabricilor Ucea și a căilor de acces, iar în cea de-a doua s-a expropriat terenul pentru construirea orașului muncitoresc Ucea (actualul oraș Victoria).

În 1939, pe lângă suprafața expropriată s-a mai cerut și exproprierea versantului de vest al pârâului Ucea pe toată întinderea hotarului de vest, majorată cu 150 m spre nord și 200 m spre sud de actuala graniță. Motivul a fost că „în marginea dinspre albia pârâului Ucea, fabricile Ucea instalează uzinele, transformatoarele, casa de reglare a gazului metan, sanatoriul pentru lucrători și funcționari, ce trebuie perfect camuflate, ceea ce nu se poate face decât atunci când sunt asigurate de vegetația forestieră ce există dincolo de acest pârâu. Aceste construcții fiind făcute până în pârâul Ucea sunt expuse în văzul tuturor celor care circulă dincolo de pârâu”.

Exproprierea la vest de pârâul Ucea nu s-a aprobat, însă la data de 3 august 1940 s-a emis Decretul de expropriere a terenului necesar construirii Fabricilor Ucea și a celor două căi de acces, respectiv șoseaua și calea ferată. Suprafața a fost de 462 de hectare. Decretul pentru exproprierea terenului necesar construirii orașului muncitoresc Ucea s-a dat în 1951.

Fabrici construite cu lopata și roaba

Fabricile Ucea au fost construite de firma germană Ferrostaal din Essen Germania începând cu anul 1939. Șantierul a fost însă închis cu ocazia evenimentelor de la 23 august 1944. Activitatea a fost dificilă, potrivit documentelor vremii, pe o parte ținând cont de munca șantierelor, dar și din cauza războiului.

„Terenul era mlăștinos. S-a lucrat cu târnăcopul, hârlețul, lopata, căruța și roaba. Umblam cu opinci sau cu picioarele goale. Adăpostul nostru, când luam masa, era sub un brad. Vara mai mergea cum mergea, dar iarna era greu, foarte greu. Mergeam acasă prin zăpadă, până în comunele de unde eram fiecare. Am început să ne facem bordeie în jurul fabricii și alte adăposturi, cum puteam fiecare”, povestea Ion Polmolea din Viștea de Sus, muncitor pe șantierul combinatului, potrivit monitorulfg.ro.

Hrana, cazarea și salarizarea șantieriștilor au fost vitrege.

„Muncitorii sunt adăpostiți în barăci prin care suflă vântul, fără cazarmament, cu paturi suprapuse, din care nu lipsesc ploșnițele și păduchii”, se arată într-o corespondență a vremii. 

S-a lucrat cu prizonieri de război și evrei

Pe șantier au existat prizonieri și un detașament de evrei.

„Lagărul posedă un medic evreu cu gradul de plt. T.R. care se îngrijește atât de trupă cât și de prizonieri. Aceștia sunt plini de paraziți cu toate măsurile luate de medic (arderea paielor la 3-4 zile și baie). Apa se aduce de la 500-600 m depărtare cu două butoaie mici care sunt insuficiente. Dacă întreprinderea nu se îngrijește de trupă și de prizonieri să fie ridicați și dați altei întreprinderi pentru lucru”, se arată într-un raport al Marelui Stat Major întocmit după o inspecție făcută la lagărul de prizonieri și la trupa de pază de pe Șantierul Ucea-Făgăraș.

Despre detașamentul de evrei se vorbește și într-o adresă a Direcției Fabricilor Ucea către RA-CFR.

„Medicul șantierului Fabricilor Ucea ne semnalează că pe șantier s-au ivit cazuri de pediculoză între lucrătorii evrei, epidemie ce persistă. Nu este exclusă nicio epidemie de tifos exantematic printre lucrătorii evrei pentru că ei sunt subnutriți, expuși răcelii, nu au rufe de corp pentru schimburi și nici încălțăminte”, col ing. (ss) Ion Ioniță.