Primăria Brașov a publicat astăzi anunțul privind achiziția și amplasarea a 15 stații de încărcare pentru mașini electrice, fiecare stație având câte două puncte de încărcare.
Valoarea estimată a acestui proiect, finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic – staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ“, este de 2,56 milioane de lei, la care se adaugă TVA, respectiv 3,04 milioane de lei cu TVA.
Noile „pompe” vor fi amplasate în 6 locații din Brașov.
Un număr mare și de mașini hibrid
Numărul brașovenilor care iau în calcul utilizarea acestui sistem de transport ecologic (fie 100% electric, fie hibrid plug-in) este în creștere, iar cea mai bună dovadă este numărul de autoturisme electrice înmatriculate în Brașov. Potrivit datelor Primăriei Brașov, acesta a crescut de la 9 autoturisme, acum câțiva ani, la 316 astăzi. Inclusiv proporția deținătorilor de mașini electrice s-a schimbat în favoarea persoanelor fizice: dacă la sfârșitul anului 2018, dintre cele 19 mașini electrice, 12 aparțineau persoanelor juridice; în prezent, din din cele 316 autovehicule, 168 aparțin persoanelor fizice. În plus, în Brașov sunt înmatriculate și aproape 2.500 de autoturisme hibrid, care contribuie la creșterea calității aerului din oraș.
Conform caietului de sarcini, municipalitatea va achiziționa și monta 15 stații de încărcare cu câte două puncte de încărcare fiecare, ce vor permite încărcarea multistandard (un punct de reîncărcare la curent continuu, cu o putere de 50 kW/100kW, și un punct de reîncărcare la curent alternativ, cu o putere de 22 kW.
Platforma software de management al stațiilor de încărcare trebuie să îndeplinească o serie de cerințe, printre care:
– efectuarea plății utilizând cardul bancar;
– vizualizarea pe hartă a stațiilor, cu informații în timp real privind disponibilitatea;
– posibilitatea de a naviga către stația de încărcare;
– posibilitatea de a rezerva o stație de încărcare;
– posibilitatea de a începe o încărcare folosind dispozitivul mobil;
– căutare stații de încărcare în funcție de distanță.
Număr staţii de încărcare: 15, fiecare cu câte două puncte de alimentare
Locuri de amplasare:
– Parcare Poiana Mica – o stație de încărcare cu două puncte de alimentare;
– Parcare Regina Maria – 4 stații de încărcare cu câte două puncte de alimentare;
– Terminal Poienelor – 2 stații de încărcare cu câte două puncte de alimentare;
– Parcare gara Brașov – 2 stații de încărcare cu câte două puncte de alimentare;
– Parcare zona Stadion Municipal – 3 stații de încărcare cu câte două puncte de alimentare;
– str. 13 Decembrie nr. 131D – 3 stații de încărcare cu câte două puncte de alimentare.
Un comentariu
In Centrul Civic nimic? E o densitate mare de masini pe metrul patrat….. nici parcari nu sunt destule…. in spatele blocurilor de birouri sunt numai gropi mai rau ca acum 30 de ani!!!! Pe deasupra niste „smecheri” si-au pus in 2021 blocatoare de parcare, care stie toata lumea ca sunt interzise in BV…. de ce? fiindca ei pot!!!! si fiindca Primaria ii lasa!!!! De ce nu au fost obligati sa le scoata???? Sa intelegem ca dupa 30 de ani cineva s-a impropietarit cu acel teren?