
Zona străzii Institutului ar urma să se dezvolte anii următori, pe lângă unitatea spitalul regional proiectat fiind anunțate deja o serie de alte proiecte imobiliare rezidențiale sau ale unor instituții.
Unul dintre acestea vizează construcția unui ansamblu monahal compus din biserică, casă parohială și centru socio-educațional. Parohia care gestionează proiectul a ajuns la faza întocmirii Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) care a fost analizat în ultima ședință de către Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism. Membrii Comisiei au avut și câteva condiții. Astfel, împrejmuirea ar urma să fie adaptată în relație cu spațiul public raportat la dezvoltarea ulterioara din zonă.
În plus, a fost recomandată și realizarea unui acces secundar în momentul reglementării juridice a străzii de pe latura nord-vestică.
O serie de proiecte rezidențiale
Pe lângă campusul universitar deja existent și unitatea sanitară și Serviciul Român de Informaţii (SRI) intenţionează să îşi construiască unui nou sediu în acest perimetru.
De altfel, au fost depuse solicitări și pentru realizarea unor proiecte rezidențiale.
După ce compania H4L Development, controlată de Dragoș Bîlteanu (fost președinte al SIF Banat – Crișana și soțul cântăreței Cristina Rus), a început din vară demersurile de a realiza un Plan Urbanistic Zonal pentru proiectul imobiliar West Garden Brașov de pe strada Institutului, în decembrie, un dezvoltator brașovean testează piața pentru construcția unor noi blocuri. Kima Buildings SRL a solicitat municipalității brașovene un certificat de urbanism pentru construire locuințe colective cu un regim de înălțime cuprinse între 7 și 9 etaje, cu subsol, dar și spații comerciale la parter, pe una dintre parcelele din vecinătatea viitoarei unități sanitare.
Primăria solicită avizul de mediu pentru lărgirea la 4 benzi a străzii spre viitorul spital regional