Începând din acest an salariul minim brut pe ţară a crescut la 2.550 de lei, astfel cei care vor efectua un internship vor primi mai mulţi bani, conform legii privind internshipul.
Legea nr. 176/2018 privind internshipul, intrată în vigoare la 18 august 2018, reglementează indemnizaţia pentru cei care desfăşoară stagii de internship – “Cuantumul indemnizaţiei pentru internship stabilită potrivit alin. (1) este egal cu cel puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată”.
Astfel, din acest an, indemnizaţia de internship este 1.275 de lei faţă de 1.150 de lei cât era anul trecut când salariul de bază minim brut era 2.300 de lei.
Creşterea salariului minim brut pe ţară este prevăzută de Hotărârea Guvernului nr.1.071/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 950 din 5 octombrie 2021.
Neachitarea de către organizaţia-gazdă a indemnizaţiei pentru internship în condiţiile reglementate de lege se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.
De asemnea, nerespectarea obligaţiei de a încheia contractul de internship anterior începerii activităţii se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.
Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către: Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile sale teritoriale, pentru anumite contravenţii prevăzute de legea internshipului.