Codul Rutier s-a modificat începând de ieri. Noul act normativ, publicat vineri în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare marţi şi defineşte comportamentul agresiv în conducerea pe drumurile publice. Ordonanţa Guvernului impune amenzi cuprinse între 580 de lei de 725 de lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Documentul înăspreşte pedepsele pentru încălcarea regulilor pe autostradă. Astfel, circulaţia nejustificată pe banda de urgenţă se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.305 de lei şi 2.900 lei. În plus, se reţine permisul de conducere pentru 90 zile sau chiar 120 de zile dacă şoferul întoarce sau merge înapoi pe autostradă.
De asemenea, se majorează de la 30 de zile la 60 de zile pedeapsa pentru cei care fac depăşiri ilegale şi nu acordă prioritate, şi de la 90 de zile la 120 de zile pedeapsa pentru şoferii cate nu respectă regulile impuse la trecerea peste calea ferată.
Ordonanţa de urgenţă impune şi un nou prag de viteză. Este vorba despre depăşirea vitezei maxime admise cu peste 70 kilometri la oră care se pedepseşte cu reţinerea permisului de conducere pentru 120 de zile. Totodată apare o nouă contravenţie pentru şoferii care circulă cu maşini cu luneta şi farurile murdare.
Actul aprobat de Guvern mai impune interdicţia de a conduce pe drumurile publice în urma condamnării definitive de autorităţi din alte state şi stabileşte normele privind transmiterea datelor de identificare a şoferului maşinii.
Ordonanţa a intrat marţi în vigoare, dar dispoziţiile privind contravenţiile intră în vigoare la 30 de zile de la publicare.