În urma producerii accidentului rutier din această dimineață de la Bran, dintre un TIR și două autoturisme, au rezultat două victime.
„În cazul uneia dintre cele două victime, respectiv, unul dintre cei trei conducători auto (șoferul autoutilitarei – n.r.), cadrele medicale au declarat decesul. Cea de-a doua victimă primește îngrijiri medicale la fața locului. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Traficul este în continuare blocat.