
Scandalul iscat de consilierii locali PNL și PSD la mijlocul săptămânii trecute legat de confidențialitatea unor date din contractele încheiate de Agenția Metropolitană Brașov (AMB) ar fi de fapt o perdea de fum aruncată peste intențiile PNL de schimbare a conducerii AMB. Astfel, Dragoș David, directorul agenției de la înființarea acesteia, în 2009, ar urma să fie înlocuit cu Ciprian Sterpu, un consilier local din Săcele, ajuns purtător de cuvânt al filialei județene, care a candidat pentru un post de senator. Potrivit unor surse din interiorul partidului, Sterpu și-ar fi arătat dorința și disponibilitatea de a prelua conducerea agenției.
Gruparea PNL – PSD îi impută lui David faptul că a angajat în cadrul agenției, dar și a asociației de transport metropolitan, persoane pe care mai apoi le-a detașat la Primărie, pentru a-l ajuta pe actualul primar Allen Coliban. De asemenea, consilierii nu sunt mulțumiți de faptul că ar trebui să semneze contracte de confidențialitate pentru a primi datele financiare ale asociației.
AMB are 18 membri – Municipiul Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Municipiul Săcele, Municipiul Codlea, oraşul Râşnov, oraşul Ghimbav, oraşul Predeal, oraşul Zărneşti, comuna Sânpetru, comuna Hărman, comuna Prejmer, comuna Tărlungeni, comuna Bod, comuna Hălchiu, comuna Cristian, comuna Feldioara, comuna Vulcan și comuna Budila. Reprezentantul municipiului Brașov în conducerea AMB este primarul Allen Coliban.