Edilii săceleni vor să împădurească mai multe pășuni, cu o suprafață totală de 30 de hectare, din extravilanul municipiului, spre Valea Doftanei. Lucrările de împădurire a acestor terenuri aflate în trupul de pădure Fața Șanțului și Piscul Popii ar urma să se deruleze pe o perioadă de 72 de luni.
În vederea realizării lucrărilor, Primăria Săcele este în curs de obținere a avizului de mediu, iar potrivit documentației depuse la sediu Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, costul realizării acestui proiect este de 751.743,21 lei fără TVA, respectiv 894.574,41 lei cu TVA. „Obiectivul proiectului îl constituie valorificarea cu ajutorul vegetației forestiere a terenurilor preluate din sectorul agricol, afectate de fenomene de degradare în diferite stadii, care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de producție pentru folosințe agricole”, se precizează în documentația de mediu.
În total, pe fiecare hectare de pășune ar urma să fie plantați 5.000 de puieți, suprafața totală a perimetrului fiind sistematizată în 2 parcele.