
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt calificat” și „furt”.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 29 ianuarie 2022, un bărbat, în vârstă de 55 ani din județul Hunedoara, în timp ce se afla interiorul unei societăți comerciale din municipul Brașov, purtând mască de protecție sanitară, ar fi sustras două laptopuri, trecând de linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora.
Ulterior, la data de 30 ianuarie 2022, acesta s-ar fi deplasat în interiorul aceleiași societăți comerciale, ar fi selectat mai multe bunuri, cu scopul de a le sustrage, însă a părăsit locația fără a avea bunurile asupra sa.
Valoarea prejudiciului total creat este de aproximativ 5.150 lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.