Inspectoratul pentru Situații de Urgență Țara Bârsei Brașov a fost anunțat astăzi, la ora 07.40, de izbucnirea unui incendiu la acoperisul unei case în localitatea Sânpetru.
La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
„Când au ajuns echipajele la fața locului incendiul se manifesta la acoperișul casei si exista pericol de extindere si la alte locuințe. S-a reusit localizarea incendiului înainte ca acesta să se extindă și la alte contrucții, iar prezența vântului a făcut ca misiunea pompierilor să fie dificilă. După aproximativ 3 ore de luptă cu flăcările incendiul a fost lichidat”, au precizat reprezentanții ISU Brașov.
În urma incendiului o persoană a suferit un atac de panică și i s-a acordat asistență medicală la fața locului de către paramedicii SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.