Antreprenorii din HoReCa care au aplicat cu succes pentru schema de ajutor de stat vor fi plătiţi până la finele acestei luni, banii ajungând la băncile partenere, a anunţat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, informează Agerpres.
„O veste foarte bună pentru antreprenorii din sectorul HoReCa, care au aplicat cu succes pentru schema de ajutor de stat dedicată lor, este că sumele au început să le fie virate în conturi! Banii au ajuns la băncile partenere şi, până la sfârşitul acestei luni, toţi beneficiarii vor fi plătiţi! Este vorba de a doua prorată în valoare de peste 1,2 miliarde de lei, care închide, astfel, programul”, a spus Constantin-Daniel Cadariu.
Aproape 40.000 de beneficiari vor fi plătiți în total
Conform unui comunicat al MAR, ministerul publică listele celor 39.498 de beneficiari plătiţi în total până la data de 27 ianuarie a.c. pentru cele trei măsuri gestionate şi implementate. Mai exact, este vorba despre 17.368 de beneficiari pentru prima sesiune a Măsurii 1 (Microgranturi), 13.836 pentru Măsura 2 (Granturi pentru capital de lucru) şi alţi 8.294 pentru HoReCa.
„Etapele de înscriere, interogarea automată a bazelor de date, verificarea şi evaluarea, apoi etapele de contractare, decontare, plată şi raportare, toate au fost duse la bun sfârşit datorită echipelor din cadrul instituţiei şi Agenţiilor pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului, ale partenerilor din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi, nu în ultimul rând, eforturilor susţinute ale partenerilor bancari.
Concret, preverificarea şi evaluarea electronică au fost realizate pentru un volum total de 122.952 de aplicanţi, dintre care: 29.250 la prima sesiune a Măsurii 1, 22.226 pentru Măsura 2, 27.736 la fosta Măsura 3, preluată acum de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru care s-a efectuat înscrierea şi preverificarea electronică, 33.555 în ceea ce priveşte cea de-a doua sesiune a Măsurii 1 şi 10.185 pentru HoReCa”, se menţionează în comunicat.
Noi instrumente de sprijin bugetate pentru 2022
În continuare, ministerul îşi propune definitivarea cât mai rapidă a măsurilor aflate încă în plată, inclusiv pentru cei 2.885 de aplicanţi admişi ai Măsurii 2 care nu şi-au primit încă granturile şi pentru care, prin Legea Bugetului de Stat, au fost solicitate 570 milioane lei.
Un alt deziderat este urgentarea deschiderii noilor instrumente de sprijin bugetate pentru anul curent, care vor contribui la înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor româneşti, subliniază sursa citată.