Proiectul de reabilitare a DN 73, Brașov – Pitești, a fost urmărit de ghinion încă din fașă. Dacă lucrările, pentru care se obținuse o finanțare europeană, au început încă din 2014, însă abia în 2017 s-a ajuns pe tronsonul din județul Brașov, acum doi ani, din cauza neseriozității constructorului spaniol care a tot bătut apa în piuă, contractul a fost reziliat.
Astfel, a fost necesară contractarea unui proiectant care să adapteze detaliile tehnice la situația actuală, ținând cont că pe anumite tronsoane au apărut o serie de alte degradări, iar, pentru ca proiectul să fie pus în operă este necesară și o verificare a acestuia. Astfel, în decembrie anul trecut, drumarii au lansat o procedură de selecție pentru contractarea unui consultant, însă licitația s-a soldat cu un eșec, astfel că acum întreaga procedură a fost reluată. Costul estimat pentru aceste servicii este de 213.000 de lei fără TVA, respectiv 253.470 lei cu TVA. Contractul ar urma să se deruleze pe o perioadă de 2 ani.
Partea de proiectare se apropie de finalizare
În ceea ce privește lucrările de proiectare propriu-zise, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat în februarie anul trecut o licitaţie cu o valoare estimată de 2.022.072 lei, fără TVA, respectiv 2,4 milioane de lei cu TVA, pentru actualizarea documentaţiilor tehnice aferente proiectului de modernizare porţiunilor din DN 73, unde treaba nu a fost nici măcar începută de către constructorul inițial. Licitația a fost reluată ulterior în mai, după ce ofertele depuse la prima procedură nu au fost conforme, iar proiectul este acum aproape de a fi definitivat. După ce se va face și evaluarea acestuia ar urma să fie lansată licitația pentru lucrările propriu-zise.