Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani va începe mâine în România. Cei mici vor primi scutire pentru ziua în care se vaccinează, în timp ce părintele care îl va însoți va beneficia de o zi liberă din partea angajatorului.
Părinții vor putea să-și însoțească copiii, dacă aceștia au între cinci și 18 ani, în ziua vaccinării primind de la angajator o zi liberă plătită. Aceste prevederi se regăsesc în Legea 221/2021, în vigoare din 29 iulie 2021. Legea 221 prevede că, atunci când se vaccinează, salariații pot primi un liber plătit de la angajator, fără ca cel din urmă să îi poată refuza, iar liberul nu trebuie să coincidă cu ziua în care se vaccinează, potrivit avocatnet.ro.
Ce prevede legea:
(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:
a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;
(3) Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.
(4) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (3) se acordă pe baza adeverinței de vaccinare și a declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani. În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
(6) Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității acestuia.