
Săptămâna aceasta, un locuitor al cartierului Izvor din Tărlungeni a semnalat redacției Biz Brașov o problemă în legătură cu penele de curent tot mai dese din această zonă. Se pare că, potrivit acestuia, întreruperile frecvente ar avea loc și de 2-3 ori pe zi, chiar și în timpul nopții.
„Întreruperile de curent se întâmplă frecvent în zonă. Pe 1 ianuarie nu am avut curent jumătate de zi. Eu am un sugar în casă și ne este foarte greu să stăm cu pături pe noi, să găsim alte alternative pentru a ne încălzi, mai ales în această perioadă.
În plus, din cauza situației riscăm să ni se strice și centralalele. Presupun că dacă se va întâmpla acest lucru nu va veni nimeni să ne plătească aparatura tehnică”, ne-a spus Mirel, un locuitor al cartierului Izvor.
Zona Izvor a înregistrat cea mai mare dezvoltare imobiliară
Redacția noastră a cerut un punct de vedere de la Sucursala Brașov – Distribuție Energie Electrică România. Redăm în rândurile de mai jos răspunsul primit:
„În data de 31.12.2021, la ora 10:10 s-a produs întreruperea alimentării cu energie electrică, în Stația Prejmer, pe Linia 20 kV Zizin, linie din care sunt alimentate Posturile din zona Izvor, Tărlungeni. În vederea identificării şi izolării defectului, au fost demarate manevrele necesare, secţionările presupunând întreruperi repetate; acestea sunt realizate cu îndeplinirea prevederilor legale în vigoare; după identificarea și remedierea defectului la ora 13:07, au fost realimentați integral utilizatorii.
În data de 01.01.2022, între orele 10.25 – 12.29 a fost semnalată o defecțiune tehnică, urmare a celei înregistrate în data de 31.12.2021, pe Linia 20 kV, în Stația Prejmer – Zizin, linie din care sunt alimentate Posturile din zona Izvor, Tărlungeni.
Întreruperile în alimentarea cu energie electrică enumerate anterior au fost de natură accidentală, independente de voința societății noastre și imposibil de anticipat. Realimentarea utilizatorilor s-a realizat în condiții de siguranță, într-un timp minim de la anunțarea acestora și cu încadrarea în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
Menționăm, de asemenea, că în zona amintită, se desfășoară lucrări de investiții, ce au fost anunțate în prealabil, atât în presa locală, cât și pe website-ul societății, cu respectarea prevederilor existente în Standardul de performanță. Aceste lucrări de investiții sunt derulate de Distribuție Energie Electrică Romania pentru alimentarea imobilelor din zona Izvor, Tărlungeni, investitii suportate integral de societatea noastră.
Totodată, intreruperile de energie electrică menționate s-au datorat și lucrărilor de investiții realizate de investitorii imobiliari, pentru alimentarea imobilelor din zona Izvor, Tărlungeni, toate aceste lucrări presupunând intreruperi în alimentarea cu energie electrică, fiind lucrări care nu se puteau executa fără scoatere de sub tensiune.
Înregistrând cea mai mare dezvoltare imobiliară, în ultima perioadă, zona Izvor, Tărlungeni, din județul Brașov este racordată radial în Linia Electrică Aeriană 20 kV Zizin, astfel că orice lucrare programată sau accidentală, se poate executa doar cu întreruperea tensiunii în zona respectivă.”
Utilizatorii au dreptul să fie despăgubiți pentru aparatura deteriorată
Totodată, ni s-a oferit un răspuns și în legătură cu stricăciunile care ar putea apărea din cauza întreruperilor frecvente de curent.
„Potrivit Ordinului ANRE nr. 177/2015, utilizatorii sunt îndreptățiți să fie despăgubiți
pentru aparatura deteriorată din culpa operatorului de distribuție. Cu toate că în cazul întreruperilor amintite nu s-au produs supratensiuni în rețea iar o posibilă deteriorare a aparaturii din proprietate nu s-a produs din cauza companiei noastre, dorim să menționăm că, în astfel de situații, utilizatorii trebuie să se adreseze furnizorilor cu care au încheiate contractele de furnizare a energiei electrice, care le vor pune la dispoziție Anexa 1 din Ordinul 177/2015 privind solicitarea tip, împreună cu o copie după actul de identitate.”
Apelurile, preluate în ordinea efecturării lor
În cazul în care au loc întreruperi în alimentarea cu energie electrică, utilizatorii sunt încurajați să apeleze Serviciul Call Center Distribuție la numerele 0268-929 sau 0800-500-929, disponibile non-stop. Dacă numărul apelanților crește semnificativ, timpul de așteptare se va prelungi până la preluarea de către un operator. Apelurile sunt preluate în ordinea efecturării lor, astfel încât dacă un utilizator decide să întrerupă un apel, la o nouă apelare va fi trecut în mod automat în așteptare.