
Contractul de lucrări CL8F derulat de Compania Apa Brașov pentru „Extinderea sistemului de colectare și transport ape uzate și aducțiune apă potabilă în Brașov, Stupini și Feldioara”, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare a fost finalizat.
Lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare au fost împărțite în 5 sectoare și s-au desfășurat în municipiul Brașov și în localitățile Bod, Feldioara și Hălchiu.
Investițiile derulate în cadrul acestui proiect vizează ameanajarea unui colector de canalizare pe o lungime de 19,57 km, a unei rețele de canalizare pe o lungime de 5,01 km, construirea a 508 cămine de vizitare, montarea a 442 de racorduri, introducerea unei conducte de refulare la Stația de Pompare a apei uzate nr.1 pe o lungime de aproximativ 497 metri, a unei conducte de refulare la Stația de Pompare a apei uzate nr. 2 pe o lungime de 54 metri, a unei conducte de refulare la Stația de Pompare a apei uzate nr. 3 pe o lungime de aproximativ 375 metri, a unei conducte de refulare la Stația de Pompare a apei uzate nr. 4 pe o lungime de 261,5 metri, montarea a 3 cămine de curățare la stațiile de pompare, dar și o aducțiune de apă potabilă de aproximativ 8 km și montarea a 6 cămine de vane.
Ce străzi au fost racordate la canalizare
Străzile incluse în Etapa I sunt: cartierul Stupini – Fânarului, Institutului, Fundăturii, Albinelor, Plugarilor, Bârsei, Fagurului, Izvorului, Pășunii (până la strada Parcul Verde) localitatea Bod – Câmpului, Cimpoiului, Fermei, localitatea Feldioara – drum de acces, Bârsei.
Valoarea întregului contract este de aproximativ 61,5 milioane de lei, fără TVA, respectiv 73,18 milioane de lei cu TVA, cofinanțat de Compania Apa Brașov.
Etapa a II-a va începe în acest an și va presupune accesarea de alte fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare, dar și a Programului Operațional de Dezvoltare Durabilă.