Brașoveanca Luana Marin-Russu este cercetător în științe politice și studii europene și trăiește împreună cu soțul său în Germania. În urmă cu aproape 7 ani, alături de Asociația Carpaterra din orașul de la poalele Tâmpei, Luana a creat un joc, CUiB, ce transpune o temă serioaă, protecția mediului înconjurător, în cheie de joc pe înțelesul și pe gustul copiilor, scrie life.ro.
Șagunista a plecat pentru prima dată din România cu o bursă Erasus, care a dus-o într-o universitate aflată la granița dintre Germania și Polonia. Aceasta a fost prima experiență completă de imigrant. A revenit în Germania pentru master și pentru doctorat, iar acum lucrează aici la mai multe proiecte.
De ce ai rămas în Germania?
Am mers de mai multe ori pentru studii, bursă, masterat, apoi doctorat; în 2011 a venit și soțul meu, are un job stabil, prinde și el rădăcini. E drept că ne-am gândit întotdeauna ca la un provizorat, că stăm acolo până termin doctoratul, apoi revenim în țară, iar de doi ani, de când putem să lucrăm de la distanță, am mai venit în România pentru o lună sau 5 săptămâni, să vedem cum e. Ne e dor de țară.
Cum ți-a venit ideea acestui joc, CUiB, și de ce l-ai făcut?
UiB a apărut, ca toate lucrurile faine, de la un apel de proiect, pe care l-a identificat Asociația Carpaterra din Brașov, condusă de Cătălin Cantor. Am scris împreună propunerea de finanțare cu gândul de a exprima ideile din zona de schimbări climatice, de protejare a mediului înconjurător, adică niște concepte abstracte și complexe, într-o formă pe care să o poată înțelege foarte ușor copiii.
În acea perioadă eram în Germania și lucram pe un proiect de migrație și azil politic, motiv pentru care mi-a fost destul de simplu să fac asocierea dintre cele două idei, aparent fără nicio legătură: de ce ne bucurăm primăvara când vin păsările migratoare, dar când e vorba despre popoare de imigranți și de azilanți nu aveam aceeași reacție.
Fenomenul migrației și cel al încălzirii globale, corelat cu protejarea mediului înconjurător, sunt interdependente și adesea discutate împreună. Am vrut să punem copiii în fața ideii că lucrurile se întâmplă ca un efect al propriilor noastre acțiuni, le afectează viețile altor oameni, de foarte departe, care iau la rându-le decizii ce ajung să ne afecteze și pe noi. Așa încât, este esențial respectul pentru natură și pentru oamenii de lângă noi. Și am avut, în tot acest proces, încrederea că cei mici, copiii sunt perfect capabili să înțeleagă lucruri de o complexitate uluitoare.
Ce cuprinde acest joc?
Jocul cuprinde trei table de joc distribuite pe harta lumii, cu 6 păsări migratoare, cu caracteristici specifice: cocorul poate zbura pe distanțe foarte lungi, rândunica face „pași” mai mărunți și avem chiar și un personaj negativ, cucul.
Scopul este ca fiecare copil, cu respectivul stol de păsări, să realizeze un ciclu complet de migrație. În plus, jucătorul are la dispoziție pioni, creați din lemn, și mai multe felul de carduri cu care își creează strategii: carduri de nevoi primare, hrană, apă și sănătate, precum și carduri de acțiune, în care se vede influența omului asupra naturii: pozitive, cum este curățarea habitatelor, sau negative, cum ar fi defrișarea sau poluarea, panourile solare sau elicele morilor eoliene.
Cu ce rămâne copilul din acest joc? Care este experiența lui de învățare?
Cele trei table de joc redau scenariile publicate de Banca Mondială asupra evoluției planetei în anul 2015, când am construit noi jocul, în anul 2065 și în anul 2165. Distribuția resurselor mondiale diferă de la un scenariu la altul: în 2015 oamenii au acces diferit la hrană, apă și sănătate pe globul pământesc, în 2065, când încălzirea globală avansează, descresc resursele proporțional pe toată tabla de joc, competiția devine mai dificilă fiindcă resursele trebuie folosite foarte judicios, pentru ca în 2165 să vină un scenariu care să îi învețe pe copii despre faptul că nu întotdeauna distribuția nord-sud va fi la fel ca acum și că probabil vom avea un nord sărăcit și un sud foarte bogat, iar oamenii să-și dorească migrația în sens invers.
Cât de complicat sau de simplu ți-a fost să îl creezi?
Adevărul este că noi am solicitat finanțare pentru o jumătate de an și am primit-o, de fapt, cu o lună mai târziu, cu obligația de a livra proiectul cu o lună mai devreme. Deci trebuia făcut cap-coadă și implementat în 4 luni.
N-aș putea spune că a fost ușor, dar nici nu m-aș plânge. Este primul proiect pe care l-am făcut mai mult din intuiție decât din orice altceva.
Asociația Carpaterra a primit susținerea Asociației Boson Fermion din București, două prietene de-ale noastre arhitecte, care au făcut design-ul jocului și ne-au ajutat foarte mult și la reguli. Veneau cu tabla de joc și ne arătau exact cum se potrivesc sau nu intențiile noastre cu designul și cu implementarea. Mi-amintesc că au ajuns într-o zi la Brașov, ne-am așezat la masă și au început: „Ok, trag cardul ăsta. Și?”, „Mut pionul ăsta și ajunge jucătorul acolo. Și?”. (râde) Apoi l-am testat cu prietenii pe care îi ademeneam cu câte o invitație la pizza și îi puneam să joace. Iar ei făceau la fel, ajungeau într-un punct, se opreau și întrebau: „Ok, acum ce fac?”, iar noi completam: „Ce ți-ai dori să faci? Ce ți s-ar părea interesant?”. Uite-așa am dus la capăt CUiB-ul.
Nu-ți imagina că provocările s-au oprit aici! Ne-au venit cardurile din producție, iar la poluare, în loc de minus era plus, de pildă. Nu puteam să le lăsăm așa și să transmitem copiilor mesaje contradictorii, așa că am pus mâna pe o lamă și am răzuit la fiecare card marginile plusului, până când semnul „plus” s-a transformat în „minus”. (râde)
Care au fost momentele tale de Aha! în momentul implementării jocului în școli, în rândul copiilor, și cum îl vei continua?
Marea mea revelație a fost legată de cât de frumos știu copiii să se joace și cum se susțin unul pe celălalt, fără să le-o ceri. Apoi mi-am dat seama cât de repede înțeleg conceptele și ce simplu găseau răspunsurile și concluziile cele mai bune după ce terminam sesiunile de joc.
Au fost și altfel de revelații și ți-aș spune că am lăsat la câteva școli jocul pentru testări ulterioare, dar nu știm nici acum în ce măsură ele a mai fost folosite sau nu. În plus, am învățat și noi din acest joc că nu este deloc ușor să aplici un astfel de program într-o școală, cu reguli, cu alți profesori cu care te intersectezi, în ore cu durată prestabilită de 45 de minute.
Unde poate fi găsit acest joc acum?
Jocul este de găsit pe website-ul nostru, ourbird.de, iar acolo poți găsi toată filozofia pe care noi, eu și colega mea, Alexa Moeller, încercăm să o punem în practică prin acest proiect.
Împreună vrem să diversificăm B.I.R.D. în sensul de a crea jocuri pentru copii care să atingă subiecte diferite, legate de informare corectă și sensibilizarea copiilor la dezinformare, apoi un joc legat de identitatea de gen. Fiindcă, finalmente, ce ne dorim noi este să creăm copiilor reflexul de a merge la sursă pentru a afla informații și adevăruri.
sursă: life.ro.
