Astăzi, în jurul orei 17.05, la intersecția străzii Carpaților cu strada Barbu Lăutaru din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule.
În urma impactului, unul dintre cele două autovehicule a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit un alt autoturism și a surprins și accidentat un pieton.
„Victima, un bărbat, în vârstă de 70 ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, a precizat agentul principal de poliție Nadia Olaru.