Nominalizat în 2021 pentru a 5-a oară în carieră la prestigioasele Blues Music Awards, la categoriile ‘Contemporary Blues Album’ – pentru My Blues Pathway, LP-ul său în cheie Soul-Blues de anul trecut – şi, respectiv, ‘Instrumentalist Guitar’, excepţionalul chitarist KIRK FLETCHER, posesor al unei cunoaşteri enciclopedice a Blues-ului, pe măsura remarcabilului său talent performativ, a susţinut în toamna anului trecut un concert realmente memorabil în cadrul Jazz & Blues Festival de la Braşov.
Oportunitatea unui dialog în care să rememoreze unele repere din perioada cu trupa The Fabulous Thunderbirds, ceva din învăţămintele trase din colaborarea cu Charlie Musselwhite şi detalii despre relaţiile durabile de prietenie cu Joe Bonamassa, Robben Ford ori Janiva Magness, nu putea fi ratat cu niciun chip.
Ascultând My Blues Pathway am avut senzaţia că ai avut un scop anume în modul în care ţi-ai ales piesele, inclusiv puţinele cover-uri de „pigmentare”. Are albumul într-o oarecare măsură şi un caracter autobiografic?
Vezi tu, eu am început să compun cântece destul de târziu. Acum am 45 de ani… deci practic nu m-am apucat de compus decât din a doua jumătate a carierei mele de până acum. Pentru mine, a crea muzică este încă ceva foarte nou şi aproape toate piesele mele sunt legate într-un fel sau altul de experienţe pe care le-am trăit, fiindcă eu sunt mai tăcut de felul meu şi îmi place mai mult să îi ascult pe ceilalţi.
Şi atunci, prin compoziţiile mele, pot să îmi spun cu adevărat propria poveste în faţa altora, chiar referindu-mă la lucruri pe care trebuie să le schimb la mine însumi, cum ar fi să lupt mai mult pentru mine, pentru starea mea de bine, deci lucruri care ţin de viaţa mea personală… sau ai altor oameni, pentru că văd tot timpul persoane cărora li se întâmplă câte ceva, mai bun sau mai rău, dar reuşesc să treacă peste toate greutăţile şi să meargă mai departe. Cântecele pe care eu le iubesc sunt toate simple şi directe, spun câte o poveste simplă pe care oricine o poate înţelege.
Spuneai acum câţiva ani că „Îmi plac restricţiile fiindcă simplifică lucrurile… Eu nu m-am simţit niciodată îngrădit pentru că există o întreagă lume a blues-ului acolo, afară.” Ţi-ai schimbat părerea odată cu restricţiile impuse de pandemie? Cum ai traversat această criză?
Ei bine, când s-a instituit primul lockdown, prin martie, eu eram în Australia, apoi am revenit pentru scurt timp în Los Angeles, unde m-am născut, şi după aceea m-am întors în Elveţia, unde locuiesc de ceva vreme. Iniţial, n-am fost capabil să fac nimic altceva decât să-mi plâng de milă fiindcă eram trist întrucât mi se duseseră de râpă o grămadă de planuri. Au fost atunci, la început, câteva luni în care am fost foarte deprimat, după care însă natura mea de muzician m-a determinat să reîncep să lupt.
Adevăraţii muzicieni, nu doar cei de Blues, cântă ca să trăiască şi luptă ca să continue să facă muzică, şi la fel am făcut şi eu. Mi-am zis ‘Pot să fac video-uri pentru YouTube’ şi am realizat în fiecare zi câte unul… şi am trăit o mulţumire, am simţit un soi de eliberare comunicând cu oamenii prin intermediul comentariilor pe marginea lor. Dar nu mi-am pus vreodată problema să îi taxez pe oameni sau ceva de genul ăsta pentru că eu cred în karma şi în energia pozitivă…
Citește articolul în întregime pe Zile și Nopți Brașov, dând click AICI!
