După ora 20.00, pompierii brașoveni fost anunțați de izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Persani. Incidentul vine la scurt timp, după ce echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență fuseseră solicitate să stingă o șură în flăcări dintre Codlea și Vulcan.
La Perșani s-au deplasat 2 autospeciale cu apă si spumă, o autocisterna, o autoscară și un echipaj SMURD. Totodată, au fost alertate și SVSU Șinca si SVSU Șercaia.
„Când au ajuns echipajele la fata locului incendiul se extinsese și la cea de a doua casă. Se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a precizat maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.