Aseară, un incendiu puternic a izbucnit la Hotelul Dumbrava de lângă orașul Rupea. Lupta cu flăcările a fost de durată, iar în ajutorul pompierilor brașoveni și ai celor de la serviciile voluntare din comunele învecinate au venit și echipaje de la ISU Mureș.
În hotel erau cazați în jur de 30 de muncitori, care lucrează la Lafarge, însă nu toți erau în camere la acel moment. Din fericire atât persoanele cazate, cât și personalul au fost evacuate în timp util, astfel că nu au fost înregistrate victime.
După cum ne-a declarat proprietarul unității de cazare, incendiul a afectat acoperișul și cel de-al treilea nivel, însă clădirea era asigurată și se va recupera din pagube. Deocamdată, nu se știe de la ce a pornit focul, echipe de la Criminalistică și ISU continuând cercetările la fața locului pentru a stabili cauzele exacte.
Intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului a durat mai bine de 6 ore.
Citește și: