
Având în vedere temperaturile coborâte de azi-noapte și din această dimineață, -6 grade, la ora 8.00, în partea superioară, în zonele unde era necesară creșterea grosimii stratului de zăpadă, administratorii domeniului schiabil au pornit turnurile și lăncile de producere a zăpezii artificiale, care funcționează și la această oră. Atât în stațiile inferioare ale telegondolei și telecabinelor, cât și în zonele în care se produce zăpadă au fost montate atenționări cu privire la producerea de zăpadă artificială.
„Îi rugăm pe iubitorii sporturilor de iarnă să schieze cu atenție în aceste zone. Se poate schia în condiții bune în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. De asemenea, și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze”, au precizat reprezentanții Primăriei Brașov.
Recomandări ale salvamontiștilor
În prezent, funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: telecabinele Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.
„În aceste conditii, schiati cu precautie, reducand considerabil viteza, deoarece in zonele in care se actioneaza cu instalatiile de producere a zapezii, consistenta acesteia este diferita, incetinind foarte mult alunecarea. Totodata, purtati ochelari de schi, pentru a beneficia de o vizibilitate bună”, au recomandat salvamontiștii.