În lipsa zăpezii din marile oraşe din sud, românii au luat cu asalt staţiunile montante în căutarea lui Moş Crăciun, deşi, tradiţional, Crăciunul este o sărbătoare petrecută acasă, cu familia.
Traficul pe DN 1 către staţiunile de pe Valea Prahovei este intens vineri, iar în zona Comarnic se circulă în coloană.
„Valorile de trafic s-au intensificat pe sensul de urcare către zona montană a DN 1 Ploieşti – Braşov, circulându-se astfel în coloană pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În staţiunile montane de pe Valea Prahovei se circulă în condiţii de fluenţă, pe un carosabil uscat, fără precipitaţii.
Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să-şi planifice foarte atent traseul pe care urmează să-l parcurgă, luând în considerare folosirea unor rute alternative, şi să-şi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, dacă urmează să circule pe tronsoane acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.