Fan Courier, liderul pieţei de curierat, cu afaceri de puţin peste un miliard de lei, investeşte peste 25 de milioane de euro în propriile depozite în punctele de tranzit din Cluj-Napoca şi Braşov, potrivit oficialului companiei.
„În următoarea perioadă am hotărât să investim în câteva depozite şi facem acest lucru pentru că noi ca firmă de curierat avem nevoie de depozite specializate şi nu am reuşit să găsim un depozit specializat de curierat în zonele de tranzit. Cea mai mare investiţie este la Cluj-Napoca, a doua investiţie o facem la Braşov, apoi vom continua cu Bucureştiul şi în alte zone“, a declarat Adrian Mihai, cofondator al FAN Courier, în cadrul emisiunii Produs în România, realizată de ZF în parteneriat cu MasterBuild.
Antreprenorul spune că la Cluj-Napoca investiţia se va ridica la 14 milioane de euro, în teren, depozit dar şi automatizările necesare. „Vom avea un depozit unde va fi şi o bandă de sortare. Suntem aproape pe final, la sfârşit de februarie-martie acest depozit va fi gata“.
O altă investiţie pe care compania o are în plan este în Capitală. „La Bucureşti suntem în faza de autorizaţii, aici este o problemă mare pentru că durează. Noi sperăm să ne apucăm de construcţie cât mai repede, în câteva luni sper să luăm toate autorizaţiile. Este vorba de un depozit pe 25.000 metri pătrăţi în Bucureşti, vom avea o parte de sortare colete. Bucureştiul este cel mai mare hub, aici sortăm zilnic câteva zeci de mii de colete. Cu creşterea care se preconizează în piaţa noasră avem nevoie de spaţii pentru a putea să funcţionăm“, a spus Adrian Mihai.
O altă investiţie aflată în derulare este într-un depozit la Braşov, un alt punct important de tranzit pentru compania de curierat.
„La Braşov am început de o lună construcţia depozitului, investiţiile se ridică la 11 milioane de euro, în teren, hală, automatizări. Sperăm ca la anul, în toamnă, să fie gata depozitul din Braşov. Specificul nostru de curierat necesită o anumită organizare, firmele imobiliare nu construiesc depozite doar pentru curierat, nouă, bucăţi dintr-un depozit nu ne sunt de folos. Avem nevoie de poartă lângă poartă, cu cât un colet pleacă mai repede din depozit cu atât eficienţa noastră este mai mare. După Bucureşti, Cluj şi Braşov sunt importante, dar în viitor vom investi şi în alte depozite în alte oraşe“.
Fan Courier are în plan şi alte investiţii, în reţeaua de lockere, în vederea dezvoltării pe piaţa locală. „Vom investi anul viitor în peste 1000 de lockere, o investiţie estimată la 14-15 milioane de euro, dar aceasta este o investiţie pe termen mai lung. Credem că piaţa de curierat se va dezvolta iar noile tipuri de livrare vor prinde la publicul din România“.
Compania va finaliza anul acesta cu afaceri de puţin peste un miliard de lei, potrivit antreprenorului. „Motorul de creştere a rămas comerţul online, ca în toată lumea. În 2020 comerţul online reprezenta undeva la 9% din total vânzări în România iar în Anglia, de exemplu, vânzările online reprezintă peste 30% din total vânzări. Este loc de creştere în comerţul online. Apar din ce în ce mai multe produse vândute online, partea de food este la început de drum, are potenţial mare de creştere. Cred că în fiecare an vom creşte cu câteva procente şi curieratul îşi va lua de aici seva, din comerţul online“.