Seara trecută, în jurul orei 22.25, la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu strada Tâmpei din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme.
În urma impactului, unul dintre cele două autoturisme a ricoșat în alte două autovehicule, parcate.
Au rezultat trei victime, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.