
După eșecul gestionării situației de la City Insurance, fostul lider RCA cu peste 3 milioane de clienți care a intrat în faliment, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), condusă de Nicu Marcu, a decis să aplice amenzi semnificative pentru neregulile din piața RCA, la noul lider de pe piață Euroins. Astfel, ASF a decis miercuri aplicarea unor amenzi de peste 5,8 milioane de lei (peste 1 milion de euro), dar și măsuri de redresare financiară.
Anunțul făcut de ASF:
ASF a efectuat la Euroins România, în perioada mai-octombrie 2021, o acțiune de control periodic la sediul asigurătorului (on-site). Ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis impunerea de sancțiuni contravenționale societății, constând în amenzi, precum și măsuri cu scopul remedierii deficiențelor constatate, după cum urmează:
- 1. În conformitate cu prevederile art.163 alin.(2) lit. b) și alin.(51) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, sancționarea societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. cu amendă în suma de 3.546.000 lei.
- 2. În conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, sancționarea societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. cu amendă în cuantum de 2.314.425 lei (reprezentând 0,1751% din cifra de afaceri).
- 3. În baza prevederilor art. 8 alin. (3), art.34 alin.(2), alin.(3) și alin.(5) coroborate cu prevederile art. 99 alin.(2) din Legea nr. 237/2015, în termen de două luni de la data primirii deciziei, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. va transmite la A.S.F. spre aprobare un plan de redresare, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă necesarul de capital de solvabilitate (SCR) sau pentru modificarea profilului de risc astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectată
Cu prețuri crescute la RCA, service-uri care nu îți primesc mașina la reparat dacă arăți polița de City Insurance, mii de reclamații și procese în care oamenii așteaptă bani de la acest asigurător, oamenii din conducerea ASF, plătiți cu zeci de mii de euro pe lună, nu au nimic a-și reproșa. Ba chiar, Nicu Marcu, președinte ASF din vara anului trecut, asigură că efortul său de stopare a neregulilor va continua, deși sancțiuni mai dure a luat abia în primele luni din acest an. Îngrijorări din industrie, măcar? Nu – trecem și peste asta!