O pasiune a stat la baza afacerii pe care Simona Ilieş a întemeiat-o, oricât de clişeistic ar suna asta. Pasiunea ei era – şi este – pentru accesorii, dar mai ales pentru genţi şi borsete. Căuta peste tot un model care să fie fix ca cel pe care îl avea în minte, iar în lipsa unuia, s-a întrebat de ce nu ar face chiar ea o geantă aşa cum ar vrea să poarte. Iar dintr-un joc cu forme, culori şi texturi, a ajuns la Shimo Store.
„Primul model nu a ieşit perfect, dar tot a captat o atenţie neaşteptat de mare, astfel că oamenii mă întrebau de unde am luat modelul respectiv. Momentul acela a făcut un click în mintea mea şi mi-a dat încrederea că pot să fac asta şi că nu sunt singura care îşi doreşte un accesoriu cu o poveste.”
Aşa că astăzi, în atelierul din Braşov în care deţine toate rolurile necesare, Simona Ilieş este designer şi croitor, livrator şi vânzător, omul din faţa şi din spatele atelierului. Fiecărui model creat îi ştie parcursul de la idee la aţă şi tăietură.
„Am un background atipic în acest domeniu – am lucrat mulţi ani în bancă şi în corporaţii, dar, ca fiecare om, am căutat să găsesc locul cu care mă identific şi unde mă simt împlinită. Se pare că mereu am alergat după un rol creativ şi plin de dinamică şi iată că, într-un final, l-am găsit”, spune Simona Ilieş.
Investiţiile au fost progresive, nu a pornit cu un buget mare, ci a construit afacerea cu paşi mici, în timp, alocând bani constant pentru materiale, maşini şi produse noi. Abia acum, după patru ani, spune că se află pe un făgaş stabil din punct de vedere financiar. Şi speră la cel puţin un angajat în 2022, care s-o completeze în procesul de producţie. Momentan, are doar colaboratori pe diferite paliere – designeri, croitori, pielari. Împreună produc accesorii din piele – precum portmonee, curele, genţi, borsete, dar şi fuste sau încălţăminte. Recent, Simona s-a aventurat şi în zona pieselor vestimentare, cu o colecţie din materiale precum lâna sau bumbacul, din care face bluze şi paltoane. Preţurile pornesc de la 120 de lei şi ajung la 700 de lei.
„Mă adresez unui public feminin, cu vârste între 20 şi 60 de ani, femei pasionate de modă, design şi artizanat. Planul meu este să dezvolt brandul Shimo, să-i creez o identitate mai puternică în rândul celor care apreciază artizanii şi produsele handmade, dar care să fie mai vocal şi către audienţa care e obişnuită să cumpere produse de serie. Obiectele handmade au o poveste aparte, cu o valoare intrinsecă, datorită faptului că procesul de fabricare înseamnă manufactură 100%.”
Ca orice business mic, Shimo Store a fost afectat de pandemie, însă în tot acest timp Simona Ilieş spune că a învăţat să nu renunţe, oricât de greu i s-ar părea drumul în antreprenoriat.
„Cred că pandemia m-a făcut să caut în mine forţe noi, să pot să găsesc puterea de adaptare şi resursele suficiente pentru a fi creativă într-o situaţie de stres. Din nou, pasiunea a fost cea care m-a salvat şi cea fără de care nimic nu se poate realiza.”