Un specialist în achiziţii are un salariu care ajunge, în medie, la 4.000 de lei net pe lună, arată datele extrase din platforma Salario, comparatorul de salarii al platformei de recrutare online eJobs.
Cel mai mare salariu mediu pentru un angajat care lucrează pe această poziţie este în Bucureşti, cu o medie de 4.200 de lei net lunar, iar cel mai mic salariu este în Slatina, cu o medie de 2.700 de lei lunar, arată datele Salario, unde circa 313.746 specialişti şi-au introdus salariile până la această dată.
„Salariul unui specialist în achiziţii variază în funcţie de domeniul în care lucrează. Spre exemplu, în industria IT, un astfel de specialist poate să câştige şi peste 5.500 de lei net. Totodată, câştigurile de regulă sunt rotunjite şi de bonusurile lunare pentru performanţă, dar pot varia şi în funcţie de companie sau dimensiunea proiectelor în care este implicat. Experienţa anterioară pe alte poziţii care necesită o parte din setul de abilităţi solicitate de jobul de specialist achiziţii poate fi de asemenea relevantă. Spre exemplu, cei care au ocupat o poziţie de reprezentant în relaţia cu clienţii sau un job de asistent administrativ ar putea excela şi din această postură”, spune Roxana Drăghici, head of sales în cadrul eJobs.
În acest moment, pe platforma de recrutare eJobs România sunt disponibile 31.877 de locuri de muncă postate de angajatori, dintre care 125 sunt pentru poziţia de specialist achiziţii.
De obicei, pentru o poziţie de specialist în achiziţii, angajatorii caută un candidat cu studii superioare, de preferat în contabilitate, economie sau finanţe. Un specialist în achiziţii analizează stocurile de materiale disponibile şi recomandă achiziţia de materiale, ţine legătura cu furnizorii şi urmăreşte respectarea termenilor din contractele de achiziţie.