
Obligația montării repartitoarelor de căldură în apartamentele din blocurile racordate la sistemul de încălzire centralizat, care trebuia făcută până la finalul acestui an, a fost amânată cu un an, până pe 31 decembrie 2022. Acest lucru apare într-un amendament admis de deputați în comisia de specialitate și votat în plenul Camerei Deputaților, camera decizională a Parlamentului.
În pragul iernii, fără căldură și apă caldă, cu facturile umflate la energie și gaze, oamenii mai sunt puși la o cheltuială în plus, prin obligația de a monta repartitoare până la finalul acestui an. Din acest motiv, asociațiile de locatari au anunțat o petiție pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei legi. În București, doar 35% dintre cele peste 500.000 de apartamente au deja repartitoare, potrivit profit.ro.
Fiecare apartament din România va trebui să aibă repartitoare de căldură până la iarnă. Amenzi de până la 1000 lei pentru cei care refuză să le monteze
Astfel, pentru a evita aceste costuri suplimentare, aleșii au decis prelungirea termenului limită de instalare a repartitoarelor pânp la finalul anului viitor. Potrivit noii modificări votate în Parlament, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsură până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/ răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.
Legea prevede amenzi pentru nerespectarea termenului încă în vigoare.