
257 pacienți sunt internați în spitale, în prezent, dintre care 31 la ATI, potrivit raportărilor autorităților. Cifre în scădere față de zilele anterioare. Pe de altă parte, și cazurile de infectare Covid sunt în scădere, 90 fiind raportate, de autorități, astăzi, pentru ultimele 24 de ore. Asta în urma a 559 teste RT-PCT și 716 teste rapide antigen efectuate. Astfel, bilanțul județean al infectărilor a ajuns la 66.135. Incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în județul Brașov este de 1,88/1.000 de locuitori, iar în municipiul Brașov de 2,44/1.000 de locuitori. Pe de altă parte, bilanțul deceselor Covid a ajuns la 1804 cazuri, dintre care o persoană de la ultima raportare.