Doar patru din cele 424 de unități de învățământ din județul Brașov vor funcționa în regim online începând din 6 decembrie, arată o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
„Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brașov vor putea să reînceapă cursurile cu prezență fizică a doua zi după ce rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din unitatea administrativ-teritorială respectivă a coborât sub pragul de 3/1000. În această situație, consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din județul Brașov emit hotărâri privind reluarea cursurilor cu prezență fizică prin raportare la rata de incidență, cu informarea Inspectoratului Școlar Județean Brașov”, se arată în documentul citat.
Hotărârea nr. 224/03.12.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov a fost adoptată în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății, interimar, nr. 5338/1082/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unitățiilor/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, precum și având în vedere avizul Inspectoratului Școlar al județului Brașov nr. 12532/03.12.2021, avizul Direcției de Sănătate Publică a Județului Brașov nr. 11890/03.12.2021, precum și hotărârile Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din județul Brașov transmise Inspectoratului Școlar al județului Brașov.