Festivalul Hoinar 2021 se va desfășura între 2 și 14 decembrie la Brașov și București. Acesta se deschide pe 2 decembrie, de la ora 19:00, la Filarmonica din Brașov, cu un spectaculos tur de forță ce include un concert pentru două piane în primă audiție românească. Prețul unui bilet este de 40 de lei.
„Muzică clasică așa cum nu ați mai ascultat până acum, dedicată sută la sută regelui instrumentelor: pianul, în toate ipostazele sale, de la clasic, la modern și jazz” – este invitația pe care Festivalul Hoinar 2021 o lansează publicului.
Joi seară, pe 2 decembrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Patria a Filarmonicii din Brașov vor urca doi dintre cei mai talentați pianiști de origine română aclamați internațional pentru a deschide ediția 2021 a Festivalului Hoinar.
Pianiști de origine română aclamați la nivel internațional
Daria Ioana Tudor este lector la celebra Universität der Künste din Berlin, cu o carieră internațională pe scenele din Germania, Austria sau Statele Unite ale Americii. Florian Mitrea este profesor la renumita Academie Regală din Londra, aclamat pe scena legendarei Carnegie Hall din New York. Aceștia vor aduce publicului un maraton cu trei concerte pentru pian de Beethoven, Bartok și Liszt în aceeași seară, pe aceeași scenă!
Sub bagheta dirijorului Daniel Enășescu și alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Brașov, muzica propune o călătorie „La porțile viitorului”: ascultătorii sunt invitați să treacă de la un concert pentru pian la altul, pornind de la Beethoven, cel care a emancipat pianul ca instrument de anvergură, ajungând la Dublul concert de Bartok, lucrare ce pune în parteneriat pentru prima dată în istorie doi pianiști, doi percuționiști, și o întreagă orchestră simfonică, și terminând cu Concertul în Mi bemol major de Liszt, piesă de avangardă care a revoluționat relația pian-orchestră și care împinge limitele tonalității la extreme, cu intensitate maximă.
„Concertul dublu de Bartok pentru două piane, percuție și orchestră este cântat în România pentru prima dată. Celor 176 de clapte ale celor două piane, puse coadă în coadă, li se alătură o întreagă muniție de instrumente de percuție – timpani, tobă bas, gong, trianglu, xilofon, și multe altele. Împreună cu dirijorul și orchestra, se pornește o muzică total nemaiauzită, aproape cinematografică în capacitatea ei de a evoca imagini prin sunet!”, a spus Florian Mitrea, pianist.
Programul complet
- Concertul Nr.1 pentru pian și orchestră în Do Major de Ludwig van Beethoven – solistă Daria Ioana Tudor (40 de minute);
- Concert pentru două piane, percuție si orchestră de Bela Bartok – soliști pianiștii Daria Ioana Tudor și Florian Mitrea, și percuționiștii Ovidiu Nauncef și Gabriel Barani (30 de minute);
- Concertul Nr 1. pentru pian si orchestră în Mi-bemol major, de Franz Liszt (20 de minute).
Biletele pentru concertul care deschide Festivalul Hoinar 2021 sunt puse în vânzare online pe
www.bilet.ro, precum și la casieria Filarmonicii Brașov, prețul unui bilet fiind de 40 lei.