
În vederea eficientizării transportului public la nivelul municipiului Brașov este necesară o regândire a actualelor trasee. În ultima vreme, s-au făcut doar mici „ajustări”, astfel încât autobuzele să deservească și noile dezvoltări imobiliare de la marginea orașului, însă reprezentanții Primăriei vor să facă unele schimbări substanțiale pentru a răspunde actualelor nevoi de mobilitate ale populației.
Primarul Allen Coliban a precizat că în acest sens este necesar un studiu la nivelul întregului oraș care să regândească structura liniilor de transport în comun și care să includă și anumite perioade de tranziție.
„Luăm în calcul pe termen mediu, adică în următorul an de zile, un studiu la nivelul întregului oraș care să regândească structura liniilor de transport în comun, dar acesta este un proiect de lungă durată pentru că va presupune și o modificare a informațiilor și a felului în care cetățenii folosesc transportul public. Practic, dacă știi de ani de zile că linia 50 merge în cartierul Șchei, o schimbare de genul acesta trebuie făcută cu un plan de tranziție. Deci, pe termen mediu, consider că o parte din rezolvarea problemei și din atractivitatea și eficientizarea transportului public trebuie să fie și regândirea traseelor”, a explicat primarul.
Primarul Coliban vrea ca toate rutele RATBV, concepute în anii ’80, să fie regândite: Trebuie să facem în așa fel încât și brașovenii să aibă oportunități în ceea ce privește transportul public, ca să renunțe la mașina personală
O veste bună dată de conducerea RATBV pentru cei care utilizează liniile 7 și 8 este că până la final de an, toate troleibuzele vechi vor fi înlocuite cu unele noi, Solaris, pe modelul celor deja introduse de anul trecut pe anumite linii din oraș. Troleibuze noi ar urma să circule și pe liniile 3, 10 și 33.
Compania poloneză Solaris Bus & Coach sp. Z.o.o, cea care a furnizat deja 26 de troleibuze municipiului Brașov, a semnat cu Primărie Brașov pe 21 decembrie 2020 un nou contract pentru furnizarea altor 25 de troleibuze. Compania din Polonia a fost singurul ofertant la licitația de achiziție, valoarea totală a contractului, ce va fi finanțat în cadrul proiectului ,,Achiziția de mijloace de transport moderne” (proiect finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional), fiind de 63.025.210,08 lei, fără TVA.